Cursul, desfăşurat la Casa Austria, le-a dezvăluit specialişţilor în fiziokinetoterapie care sunt întrebuinţările acestor benzi colorate şi elastice. Cursul Medical Taping – Bandajarea Neuromusculară a strâns mai mulţi specialişti din vestul ţării. Benzile elastice nu se cumpără de pe piață, ele se găsesc în cabinetul medicul specialist, care le și aplică în funcție de afecțiune, dar cel mai important este ca acestea să fie aplicate corect pentru a-și face efectul.
„Mulți dintre pacienți nu cunosc această metodă, fiind ca o bandă li se pare un leucoplast simplu, ea nu conține medicamente, este o bandă elastică care se aplică tegument, care are foarte multe tehnici combinate, pe care le putem aplica în diferite afecțiuni, de la scăderea durerilor, scăderea edemelor, entorse, luxații, traumatisme, chiar și în durerile acute unde putem influența circulația și putem scădea umflăturile. Putem ține banda între 5 și 7 zile pe piele, apoi se poate schimba. Există și unele afecțiuni cronice unde banda se foloseşte săptămâni la rând ca un medicament care ajută în scăderea inflamațiilor, a durerilor”, spune Erika Demeter, fizioterapeut și specialist în tratamentul edemului limfatic.
Este o metodă foarte nouă în România, dar veche în Europa, de peste 15 ani, creată în Asia, în 1975. Benzile se pot folosi pentru diferite afecțiuni, de la simple dureri musculare la tetrapareză spastică. Metoda o folosesc mult medicii pentru sportivi în multe situații, una dintre ele este absorția hematoamelor. Studiile spun că un hematom foarte grav se recuperează în 3 săptămâni, dar cu ajutorul benzilor, timpul se reduce la jumătate. Banda elastică ajută la luxaţii, entorse, fracturi, tulburări de statică vertebrală, picior plat, afecţiuni reumatismale degenerative articulare, hernii de disc cervicale, toracale, lombare şi altele, potrivit specialiștilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!