Balint a fost prezentat antrenor la UTA!

De Leo Sfara
Reactualizat la:
Balint a fost prezentat antrenor la UTA!
Conducerea clubului susține că unul din obiective a clasarea mult mai bună decât în acest an.

Așa cum am anunțat deja, în această seară, la hotel „Central”, UTA a prezentat nou antrenor principal al echipei. El este Laszlo Balint, care a declarat, încă de la sosire, că își dorește să aducă UTA acolo unde îi este locul.

Mulțumiri!

În startul întâlnirii, „părintele” proiectului UTA, Alexandru Meszar a mulțumit antrenorilor Ionuț Popa și Cristi Păcurar, celor de la „Suporter Club UTA”, anunțând și faptul că există, în continuare, o colaborare excelentă cu autoritățile locale. Apoi, directorul general al clubului, Decebal Grădinariu a declarat că unul din obiective e clasarea echipei pe un loc superior celui din acest an, nefiind pronunțat cuvântul promovare

Ce spune Balint…

Noul antrenor, Laszlo Balint a fost destul de scurt, dar la obiect: „Sunt onorat de faptul că UTA s-a gândit la mine pentru tot ce înseamnă noul sezon. Unul în care liga secundă va fi mai atractivă și competitivă, deoarece vor fi echipe tradiție, cu orașe mari în spate. Este o provocare pentru mine, și îmi doresc să facem performanță, să ajungem acolo unde îi este UTA-ei locul. Ne dorim să ne batem la primele poziții în clasament, deși știu că va fi greu”.

Laszlo Balint va lucra cu Cezar Zamfir, ca antrenor secund, preparator fizic va fi Radu Alexandru, iar antrenor cu portarii, Gabi Vasiliu. Se mai caută un antrenor arădean pe partea de metodică.

La recepția din această seară au participat parteneri ai clubului, oficialități locale, câțiva jucători, dar și Bogdan Apostu, despre care cei de la UTA au spus că a fost cel care a intermediat aducerea lui Balint la clubul arădean.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor