Bălace ştie cum este în fotbal

2Comentarii
Silviu Bălace
Silviu Bălace
Silviu Bălace, cel mai vechi jucător din lotul lui Poli, a recunoscut că echipa are un început de campionat mai slab.

După o perioadă de tăcere, atât în afara terenului, cât şi pe dreptunghiul de joc, jucătorii de la Poli ies la rampă. Deocamdată la nivel declarativ. Prima dată au fost Ştefan Grigorie şi Dan Alexa, care au ţinut mortiş să declare că, deşi evoluţia lor în partida cu Dinamo a fost penibilă, au jucat corect. Cei doi au fost urmaţi de Silviu Bălace, care a încercat, ieri, să explice de ce el şi colegii lui au fost în primele cinci etape în „silenzzio stampa” şi pe terenul de joc.

Din declaraţiile lui Bălace am reţinut că un lucru este cert: „aşa este în fotbal”. „Înfrângerea cu Dinamo ne-a afectat foarte mult şi într-o bună măsură suntem încă afectaţi. Dar aşa este în fotbal”, sau „de la meciul cu Dinamo, s-au mai stricat relaţiile între conducători şi noi… dar aşa este în fotbal”.

Dacă „aşa este în fotbal” cu siguranţă, în opinia căpitanului polist, „aşa este şi în viaţă”. „În sezonul trecut am jucat mai bine, dar e normal, în viaţă, să apară şi meciuri mai puţin reuşite”. În final, Bălace a menţionat că remarcile lui Iancu vizavi de evoluţiile sale l-au afectat, dar a preferat să comenteze prin a declara că singurul comentariu pe care îl va face în acest sens va fi pe terenul de joc.
Cosmin Bradu



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor