Bacul din drumul spre Grecia

Bacul din drumul spre Grecia
CALAFAT – Una dintre destinaţiile preferate pentru vacanţele bănăţenilor este Grecia, şi asta nu doar în ceea ce s-ar numi, pentru România, sezonul de vară. Mulţi dintre noi preferăm să facem drumul până la staţiunea grecească aleasă cu maşina proprie, ceea ce implică şi o inedită călătorie peste Dunăre, în caz că traseul ales atinge Calafatul şi oraşul vecin de pe malul celălalt, Vidinul.

Pentru un om obişnuit cu o câmpie care nu e străbătută de ape prea late (cu excepţia perioadelor de viituri şi de ruperi de baraje), trecerea Dunarii cu bacul poate fi un adevarat spectacol. Totuşi, lăsând ineditul deoparte, există câteva aspecte practice pe care e bine să le ştiţi.

Odată ajunşi la Calafat, nu vă va fi greu să găsiţi portul. În partea românească se plăteşte în lei sau euro, la întoarcere se plăteşte în leva. Cei care trec fără maşini (deci pasager + bagaj) vor plăti 13 RON sau 6 leva. Pentru un autoturism, taxa este de 20 RON, iar pentru un microbuz se va plăti o taxă de 350 RON.

Nu aveţi voie să rămâneţi în autoturisme pe perioada în care bacul traversează Dunărea, deci veţi sta pe puntea ambarcaţiunii, care nu are zone acoperite pentru pasageri. Aşadar pregătiţi-vă pentru eventualitatea în care veţi prinde o zi ploioasă.

Bacul (bacurile – pentru că de obicei sunt două care fac cursa) nu are oră fixă de plecare, aşteptându-se până au ajuns pe punte îndeajuns de multe maşini încât cursa să fie rentabilă. Deşi capacitatea celui mai mare bac este de 13 TIR-uri şi 125 de pasageri, o cursă este considerată rentabilă când sunt măcar 7 TIR-uri pe covertă.

Un sfat ar fi să urmăriţi buletinele meteo înainte de o trecere a Dunării, dat fiind că povestirile celor care lucrează pe bac vorbesc şi despre zile în care, la minus douăzeci-şi- de grade, valurile lovesc lateralele bacului şi îngheaţă înainte de a atinge coverta.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor