Bacalaureatul de toamna: cinci eliminati si sute de absenti la proba obligatorie a profilului

De Catalin Radu
Bacalaureatul de toamna: cinci eliminati si sute de absenti la proba obligatorie a profilului
Elevii timișeni care nu au obținut notă de trecere la prima sesiune a Bac-ului 2013, au absentat sau nu au intrat în examen din cauza corigențelor, au primit, miercuri dimineață, subiectele la matematică și istorie. Sute de absolvenți de clasa a XII-a din Timiș au ales, însă, să nu se prezinte.

Nu mai puțin de 377 de candidați din totalul de aproape 1.400 care s-au înscris la proba de matematică au fost trecuți pe lista cu absenți. Procentul celor care nu s-au prezentat la examen a fost ridicat și la istorie, unde au lipsit 26 de elevi din 180. De asemenea, cinci candidați au fost scoși din sălile unde trebuia să susțină proba scrisă, pentru că au încercat să copieze, fiind prinși cu telefoanele mobile asupra lor.

Bac-ul de toamnă continuă, vineri, 30 august, cu proba la alegere a profilului și specializării. Primele rezultate vor fi afișate în 2 septembrie, zi în care se depun și contestațiile, iar în 5 septembrie candidații vor primi rezultatele finale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor