Băcală: Colterm a rămas fără gaz din cauza unor specialişti misterioşi de la Bucureşti

16Comentarii
Băcală: Colterm a rămas fără gaz din cauza unor specialişti misterioşi de la Bucureşti
Societatea de termoficare din Timişoara, Colterm, a rămas fără gaz la începutul acestei săptămâni din cauză că un grup de specialişti misterioşi de la Bucureşti a decis că se poate asigura căldură în municipiu cu o cotă de minimum 15.000 de metri cubi de gaz pe oră, în loc de 18.000 mc/h.

Dezvăluirea a fost făcută de prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, după o întâlnire a Grupului Tehnic al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, care a avut loc în această dimineaţă şi la care au participat reprezentanţii Colterm, E.On Gaz, Primăria Timişoara şi Transgaz.

„Problema este la o abordare a celor care au întocmit planul de măsuri pentru situaţii de urgenţă din 2009-2010 şi care au stabilit că Colterm poate funcţiona la cota de avarie de 15.000 metri cubi de gaz pe oră şi nu 18.000 de metri cubi. Şi acesta a fost şi motivul pentru care Dispeceratul naţional de gaz şi Transgaz au luat această decizie”, a spus prefectul Băcală.

Întrebat cine sunt aceşti specialişti misterioşi care au luat decizia că societatea de termoficare Colterm poate asigura încălzirea în oraşul Timişoara cu un debit de gaz de 15.000 de mc/h, în loc de 18.000 mc/h, prefectul Mircea Băcală a spus că acum se lucrează la identificare acestora şi remedierea erorii.

„Specialiştii au hotărât că oraşul Timişoara poate funcţiona cu un volum de gaz de 15.000 de metri cubi. Nişte specialişti de la Bucureşti au lucrat la acest plan de măsuri şi ei au greşit. Vom încerca să îi identificăm şi să le arătăm că nu se poate funcţiona cu un volum de 15.000 de metri cubi”, a precizat prefectul Băcală.

Pe de altă parte, prefectul judeţului Timiş a afirmat că a fost informat de specialiştii de la Colterm că, în cazul în care cota de gaz alocată oraşului Timişoara este redusă, societatea de termoficare nu poate trece pe combustibili alternativi, cum ar fi păcura şi cărbunele, deşi stocurile sunt suficiente, deoarece lipsesc unele utilaje necesare. În schimb, specialiştii Colterm l-au asigurat pe prefect că au identificat un alt combustibil alternativ, „mult mai bun”, însă numele exact al acestuia le scapă.

„Totodată am constatat că nu se pot utiliza combustibilii alternativi, şi anume păcura, şi, în acest sens, existând necesitatea achiziţionării unui alt combustibil alternativ, pe care cei de la Colterm l-au identificat. (…) Cărbunele îl pot utiliza, dar am înţeles că rampa de clorizare este încă în lucru şi investiţia pe care trebuie să o suporte este foarte mare şi nu este rentabilă. Şi au identificat un alt combustibil alternativ, despre care au spus că e mult mai bun şi nici nu provoacă probleme de mediu, dar n-au ştiut să-mi spună cum se numeşte”, a mai spus Băcală.

La finalul întâlnirii, a concluzionat Băcală, toţi cei prezenţi l-au asigurat pe prefect că nu vor mai fi probleme cu căldura în oraşul Timişoara şi… au făcut schimb de numere de telefon.

„Vreau să vă mai fac o mărturisire. Cu ocazia acestei şedinţe, foarte mulţi factori de decizie au făcut schimb de numere de telefon, pentru că nu le aveau până acum. Încercăm în acest mod să ne cunoaştem şi să lucrăm mai bine împreună”, a conchis Băcală.

Reamintim că, marţi seara, 4.200 de apartamente din oraşul Timişoara au rămas fără căldură şi apă caldă după ce Colterm a decis scoaterea din funcţiune a patru centrale termice de cartier din cauza presiunii scăzute la gaz.

UPDATE: Specialiştii Colterm şi-au amintit numele combustibilului alternativ

Conducerea Colterm şi-a amintit numele combustibilului alternativ extrem de eficient pe care îl va folosi în viitor în locul păcurei şi al cărbunelui. Printr-un comunicat de presă transmis în urmă cu câteva minute, Colterm precizează că numele acestuia este CLU, care înseamnă combustibil lichid uşor.

„Un prim demers s-a efectuat deja, mai exact a fost realizat un studiu de soluţie, urmând ca în scurt timp să se realizeze şi studiul de fezabilitate, care va stabili costurile pe care le implică acest demers”, se precizează în comunicatul de presă.



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor