Avocatul lui Chiţac a cerut din nou eliberarea acestuia, instanţa a rămas în pronunţare

Avocatul lui Chiţac a cerut din nou eliberarea acestuia, instanţa a rămas în pronunţare
Avocatul fostului general Mihai Chiţac a cerut, miercuri, Curţii Militare de Apel, întreruperea executării pedepsei pe motiv că acesta are nevoie de cel puţin trei luni pentru a suporta două intervenţii chirurgicale, ce nu ar putea fi efectuate în sistemul penitenciar.

Alice Drăghici a susţinut, în faţa magistraţilor militari, că Mihai Chiţac a făcut investigaţii de o “complexitate extremă” în intervalul de o lună în care i-a fost întreruptă pedeapsa de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi că ar mai avea nevoie de cel puţin trei luni pentru a suporta două intervenţii chirurgicale. Este vorba despre o intervenţie de extirpare parţială a splinei, urmată de o intervenţie pe cord, a spus avocatul Alice Drăghici. Aceasta a explicat că experţii au recomandat extirparea parţială a splinei, după ce au constat că Mihai Chiţac suferă şi de o afecţiune a sângelui, ca urmare a iradierii la care s-a expus când a fost la Cernobâl.

Mihai Chiţac a fost prezent, miercuri, în sala de judecată.

Chiţac a atacat cu recurs decizia de eliberare timp de o lună, dispusă de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, pentru că a dorit să fie eliberat o perioadă mai mare, iar Parchetul a contestat, la rândul său, decizia, susţinând că fostul general poate fi tratat într-un spital penitenciar. Perioada de o lună a expirat în data de 22 iulie, când fost general Chiţac s-a întors în penitenciar, iar în acest moment este la Spitalul Penitenciar Jilava. 

Tot miercuri, Curtea de Apel Militară Bucureşti va lua în discuţie recursul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial împotriva deciziei de eliberare pentru un an a lui Victor Athanasie Stănculescu.

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a întrerupt pe 21 iunie executarea pedepsei pentru fostul general Mihai Chiţac, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, în acelaşi dosar cu fostul general Victor Stănculescu. Fostul general a mai beneficiat o dată de întreruperea executării pedepsei, în perioada 29 decembrie 2008 – 29 martie 2009, tot pe motive medicale.

Sursa: Newsin



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor