Avion de pasageri prabusit in Rusia. Zeci de oameni au murit

De T. Ex.
Reactualizat la:
Avion de pasageri prabusit in Rusia. Zeci de oameni au murit
© Avion de pasageri prabusit in Rusia (foto: Reuters)
62 de oameni și-au pierdut viața după ce un avion de pasageri care se întorcea din Dubai s-a prăbușit la aterizare pe un aeroport din sudul Rusiei în noaptea de vineri spre sâmbătă. 

Aeronava ce aparține companiei FlyDubai s-a prăbuşit la aterizare, în jurul orei 3.50 (2.50, ora României), pe aeroportul din oraşul rus Rostov-pe-Don, informează Mediafax.

Avionul de tip Boeing 737-800 venea din Dubai și avea la bord 55 de pasageri și șapte membri ai echipajului. Printre pasageri, în total erau 18 bărbaţi, 33 de femei şi patru copii. Majoritatea erau cetățeni ruși, familii care se întorceau din concediul de odihnă. De asemenea, printre pasageri se aflau și opt ucraineni, un cetăţean al Uzbekistanului şi doi ai Indiei. Potrivit autorităților ruse, nu există supraviețuitori.

Deocamdată nu au fost stabilite cu exactitate cauzele prăbușirii, dar vizibilitatea era redusă şi vântul bătea puternic în zona aeroportului din Rostov-pe-Don.


Potrivit unor informaţii neconfirmate, la bord a avut loc o explozie urmată de un incendiu. Piloţii ar fi renunţat la încercarea iniţială de a ateriza, zburând circa două ore în jurul aeroportului pentru a consuma combustibilul, mai notează Mediafax.

Autoritățile locale din Rostov au declarat, pentru Reuters, că avionul s-a prăbușit în perimetrul aeroportului, la 250 de metri distanță de pista de aterizare. Una dintre aripile aeronavei a lovit pământul la a doua încercare de aterizare și imediat a luat foc.

Compania FlyDubai a confirmat producerea unui „tragic accident” în sudul Rusiei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase