Aviaţia israeliană a atacat în cursul nopţii obiective din Fâşia Gaza

65Comentarii
Aviaţia israeliană a atacat în cursul nopţii obiective din Fâşia Gaza
Aviaţia israeliană a atacat 30 de obiective din Fâşia Gaza în cursul nopţii de duminică spre luni, a anunţat o purtătoare de cuvânt a armatei, la Tel-Aviv.  | Razboi la Fasia Gaza II | Razboi la Fasia Gaza III | Razboi la Fasia Gaza

“Forţele noastre aeriene au atacat 30 de obiective din Fâşia Gaza noaptea trecută”, a afirmat luni purtătoarea de cuvânt. “Aviaţia a vizat în special o moschee de la Jabaliya, unde erau depozitate arme, precum şi case care adăposteau arme, vehicule care transportau lansatoare de rachete şi persoane înarmate”, a adăugat ea. Conform acesteia, “forţele terestre şi-au continuat avansarea, sprijinite de bombardamentele vedetelor marinei”. Israelul a lansat la 27 decembrie o ofensivă aeriană violentă împotriva Hamas, care controlează Fâşia Gaza, urmată de sâmbătă seara de o operaţiune terestră. După declanşarea operaţiunii, un soldat israelian a fost ucis şi 45 răniţi, dintre care trei grav, a precizat luni purtătoarea de cuvânt. În cursul dimineţii, explozii puternice au fost auzite în Gaza City şi au avut loc două bombardamente ale marinei israeliene, potrivit unui jurnalist AFP. Conform martorilor, navele israeliene au bombardat de asemenea principalele două drumuri ale teritoriului palestinian. Potrivit aceleiaşi surse, armata israeliană a izolat Gaza City de sudul teritoriului, privându-i astfel pe combatanţii Hamas care se află acolo de eventuale aprovizionări cu arme şi muniţii. Potrivit unui jurnalist AFP, aviaţia israeliană şi-a multiplicat raidurile asupra obiectivelor situate la sud de oraşul Rafah, unde tuneluri de aprovizionare au fost săpate de grupările palestiniene la frontiera cu Egiptul. Cel puţin 510 palestinieni, dintre care 70 în noaptea de sâmbătă, au murit până în prezent în atacurile palestiniene, conform serviciilor de urgenţă palestiniene.

Sursa: Mediafax.ro


O româncă, rănită în atacurile din Fâşia Gaza

Forţele israeliene, acuzate că au folosit arme cu fosfor alb


Mii de persoane au susţinut la Paris acţiunea “defensivă” a Israelului


Două sute de palestinieni care au şi altă cetăţenie vor putea părăsi Gaza


Trupele terestre israeliene au înconjurat Fâşia Gaza


Nou bilanţ al MAE: 32 de cereri de asistenţă pentru evacuarea din Gaza


Raidurile armatei israeliene au continuat să facă victime în Fâşia Gaza



65Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor