Aveti frica de dentist? La un cabinet din Timisoara rabdarea este una din componentele tratamentului

Aveti frica de dentist? La un cabinet din Timisoara rabdarea este una din componentele tratamentului
ADVERTORIAL. Frica de dentist nu mai este „la modă” în ultimul timp. Puteți scăpa de ea, simplu, adresându-vă unui cabinet specializat. De asemenea, controalele periodice nu trebuie să lipsească, iar cei mici trebuie obișnuiți cu omul în halat alb încă de la cele mai fragede vârste. La cabinetul Ultra-Med din Timișoara frica dispare, iar dentistul știe cum să lucreze în așa fel încât dumneavoastră să nu mai veniți cu emoții la stomatolog.

În cele ce urmează, vă prezentăm un interviu realizat cu Lavinia Martinescu, medic stomatolog, medic rezident chirurgie dento-alveolară, pentru a vedea de ce servicii puteţi beneficia la Ultra-Med, şi mai ales în ce condiţii.

Ce „boli de dinţi” sunt cel mai des întâlnite în Timişoara? Mai precis, de ce afecţiuni stomatologice suferă cel mai des locuitorii Timişoarei care se adresează cabinetului dumneavoastră?

Motivul cel mai frecvent pentru care pacienţii se prezintă la medic este durerea. În cele mai multe cazuri aceasta este cauzată de caria dentară. Aceasta este o boală care afectează smalțul dentar, dentină, ajungându-se în final la extirparea pulpei dentare.
O altă afecţiune destul de frecventă este prezenţa tartrului dentar şi a plăcii bacteriene. Detrartajul şi periajul profesional rezolvă destul de uşor această problemă.
Lipsa unităţilor dentare este de asemenea o afecţiune de top, prezentă la cei mai mulţi pacienţi. În acest caz masticaţia este afectată major, iar medicul este pus în situaţia de a găsi soluţii protetice pentru înlocuirea dinţilor lipsă şi creşterea calității vieţii pacientului.

De obicei, după ce au scăpat de problema care îi deranja, pacienţii mai revin la cabinet? Cum ar trebui să procedeze? La cât timp se fac controalele periodice, chiar dacă nu apar probleme?

Actul medical de calitate reprezintă cartea de vizită atât a medicului, cât şi a cabinetului. Relaţia medic-pacient care se creează, atmosfera şi ambientul sunt elemente hotărâtoare în decizia unui pacient de a reveni la acelaşi medic. Cabinetul nostru îndeplineşte aceste condiţii şi nu numai. Consultaţia obligatorie este o dată la 6 luni, iar pacientului i se trimite un mesaj bianual prin care este invitat la cabinet pentru o consultaţie.

Frica de dentist este binecunoscută. Cum faceţi să învingeţi această frică a pacienţilor? Mai trebuie oamenii să se teamă aşa de tare de stomatolog?

Într-adevăr, teama de stomatolog este cunoscută şi provine dintr-o experienţă neplăcută în copilărie. În prezent stomatologia dispune de tehnici şi materiale care pot scădea disconfortul pacientului. Întotdeauna am fost de părere că relaţia care se creează între medic şi pacient duce la un tratament cu ’’final fericit’’. Un dentist bun este acela care înţelege neliniştea pacientului, va lucra mai atent şi cu pauze.

Când trebuie să înceapă controlul stomatologic la copii, chiar dacă aceştia nu se confruntă cu probleme ale dinţilor?

Prima consultaţie a unui copil trebuie să aibă loc la cel mult un an de la erupţia primului dinţişor. Acesta este un prilej de a familiariza copilul cu mediul unui cabinet şi cu un halat alb. Aceste vizite periodice de la vârste fragede au un impact psihologic asupra micului pacient şi la vârsta adultă nu se va confrunta cu binecunoscuta teamă de dentist.

În ceea ce priveşte frica de dentist, s-au semnalat unele cazuri când cei mici sunt mai „viteji” decât adulţii pe scaunul stomatologic. La dumneavoastră cum e?

Pentru primul tratament stomatologic al copilului, părinţii au rol important în pregătirea lui. Ei trebuie să-i explice ce se va întâmpla la stomatolog din momentul în care intră în sala de aşteptare, întâlnirea cu medicul, consultul propiu-zis şi eventual existenţa unei răsplate la final. În cabinetul nostru medicul interacţionează cu micul pacient, i se explică ce înseamnă fiecare aparat şi intrument. Răbdarea noastră este una din componentele tratamentului.

Unde se fac programările?

Programările pentru consultații se fac telefonic sau online, pe site-ul cabinetului, la pagina de contact. O urgență reprezintă întotdeauna o prioritate și tratamentul ei își găsește loc în cabinetul nostru în ziua respectivă, indiferent de numărul programărilor celorlalți pacienți.

Contact: str. Pavel Jumanca nr.14, Timișoara. Telefon programări: 0723372767.
www.ultra-med.ro