Flaviu Cernescu nu este la prima aventură de acest fel și nici la ultima. A mers cu monociclul la înălțimi mari, pe turnuri din diferite părți ale țării, a mers pe sârmă în centrul Timișoarei, la înălțimi amețitoare, iar acum a revenit în județul de origine, Caraș-Severin, pentru a jongla la înălțime pe viaductul de pe linia de tren Oravița – Anina.
„Am trecut pe viaduct, jonglând pe el dintr-un capăt în altul. Am fost la o sesiune de sărituri la pod, sărituri în coardă, și m-am hotărât să încerc să merg și pe balustradă, jonglând. A mers destul de bine. Este vorba de o balustradă aflată la 35 de metri, pe viaductul aflat pe linia de tren Oravița-Anina, parte din traseul Semmeringului Bănățean. Am mers acolo și am jonglat cu trei mingiuțe. A fost o jonglerie fără cablu de siguranță”, a declarat pentru TION Flaviu Cernescu.
Jongleria la înălțime o puteți vedea și aici.
Aventura extremă a avut loc în luna noiembrie, dar Flaviu are în proiect și alte încercări. Mai multe despre proiectele sale și despre ce a făcut până acum puteți vedea aici.
Video: Youtube/FlaviuCernescu
Citiți principiile noastre de moderare aici!