Avem Centru de Oncologie la Timişoara

2Comentarii
Avem Centru de Oncologie la Timişoara
Timişenii care suferă de cancer pot fi trataţi la Centrul de Oncologie inaugurat, joi, la Timişoara. Instituţia poate îngriji, anual, peste 1.000 de cazuri, aproape gratuit.

Până să fie finalizat Institutul de Oncologie promis de Ministerul Sănătăţii la Timişoara, bolnavii de cancer vor putea apela la o clinică unde să fie trataţi corespunzător. O mână de oameni, condusă de medicul Şerban Negru, a început, în urmă cu trei ani, construirea unui centru care să vină în ajutorul celor care suferă de una dintre cele mai răspândite maladii din ţară, cancerul. Instituţia beneficiază de peste 30 de paturi, unde pot fi cazaţi sau trataţi peste 1.000 de pacienţi. Noua clădire, situată în strada Ciprian Porumbescu nr. 59, este proiectată pe trei niveluri (demisol, parter, etaj) şi se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 830 de metri pătraţi. În centru vor funcţiona simultan facilităţi de consult şi tratament ambulatoriu, cu posibilităţi de internare pentru pacienţii care necesită supraveghere.

A fost foarte greu la început. Construcţia a durat trei ani, timp în care a fost oprită din cauza lipsei de fonduri, dar am avut norocul ca unele companii să ne ajute să o finalizăm. Pacienţii pot veni încă de astăzi să fie consultaţi şi trataţi. Însă, momentan, doar consultaţiile sunt gratuite, iar un tratament ajunge până la 100 de lei. Noi încercăm să încheiem un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Timiş, prin care bolnavii să beneficieze şi de tratament gratuit”, a declarat Şerban Negru, directorul Centrului de Oncologie Oncohelp.

Pentru finalizarea lucrărilor a fost nevoie de peste 300.000 de euro, bani care au provenit din sponsorizări. Acum, clinica mai are nevoie şi de un mamograf, pentru care se încearcă strângerea de fonduri.

Anul viitor se va ajunge la peste 4.000 de tratamente

Ne aşteptăm ca anul viitor să atingem un număr de 4.600 tratamente, incluzând aici atât tratamentele citostatice, cât şi cele paliative. Începând cu anul 2010, în Centrul Oncohelp va funcţiona permanent un Centru pilot de diagnostic şi tratament al cancerului la sân. Estimez că prin activităţile de diagnostic şi tratament din centru vom salva sute de vieţi în fiecare an. În centru funcţionează permanent şi Grupul de Suport „Dorinţa”, alcătuit din femei care au învins cancerul la sân şi care acum ajută şi alte persoane să treacă mai uşor prin această experienţă”, a mai spus Negru.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor