Avem 150 de dascăli necalificaţi

4Comentarii
Avem 150 de dascăli necalificaţi
Timişoara – Informaticienii şi inspectorii de la personal din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş încearcă să finalizeze listele cu numărul de cadre didactice care se vor ocupa în acest an şcolar de actul educaţional al elevilor.

Un lucru este cert, până în momentul de faţă, dintr-un total de 8.248 de posturi didactice la nivel de judeţ, din centralizările efectuate pînă la această ora, în jur de 150 vor fi ocupate de dascăli necalificaţi. Din statisticile IŞJ Timiş reiese că după şedinţele publice din 8 si 9 septembrie au rămas neocupate 246 de posturi la catedră, dintr-un total de 629 de posturi. La concursul de titularizare din vară au fost ocupate 226 posturi din cele 323 scoase la concurs. Aşa că, cele rămase neocupate au devenit pposturi netitularizabile şi au fost date la suplinitori, la plata cu ora sau ocupate prin cumul de funcţii. „Da, este adevărat, au fost readuse la catedră cadre didactice pensionare, dar numai în localităţile îndepărtate sau izolate de zonele urbane. Un exemplu în acest sens ar fi comuna Pietroasa unde am adus din pensie o profesoară de limba română. Mai sunt situaţii asemănătoare, dar numărul lor nu este mare şi nu poate fi vorba despre aşa ceva în Timişoara. Pensionarii întorşi la clasă vor activa prin cumul de funcţii, primind şi salariul şi pensia”, ne-a declarat Cornel Petroman, inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoraului Şcolar Judeţean Timiş. Despre o statistică exactă care să conţină numărul de cadre didactice din judeţ nu poate fi vorba până nu vor fi ocupate toate posturile. Mulţi dascăli, prin concursul de titularizare au fost repartizaţi la o anumită unitate de învăţămănt, dar au fost şi cazuri când ei au refuzat locul primit. În acest caz locul a trebuit ocupat cu suplinitori sau cu necalificaţi.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor