Avea dreptate nenea Iancu

1Comentariu
Avea dreptate nenea Iancu
CONSTANŢA - Poli a fost parţial salvatã de o nouã umilinţã, de o gafã a lui Todoran venitã pe final de meci.

Toatã sãptãmâna trecutã boss-ul alb-violeþilor Marian Iancu se plângea cã Poli ocupã un loc pe care nu îl meritã… 3. Dupã meciul de la Constanţa, toatã lumea şi-a dat seama cã acesta nu este departe de adevãr.

Poli a reuşit doar un 1-1 la malul mãrii, cu o echipã foarte aproape de liga a 2-a Farul Constanţa. Dacã în prima reprizã am remarcat doar ocazia lui McKain şi accidentarea lui Shroy, prea puţin pentru o echipã cu pretenţii… în partea a doua, Farul a deschis scorul la primul şut spre poartã. Nanu l-a învins pe Popa la 10 minute de la debutul mitanului secund, iar Poli nu a reacţionat. Nici schimbãrile gândite de Uhrin nu au avut darul sã revigoreze ofensiva timişorenilor. A fost nevoie de o greşealã ca în curtea şcolii fãcutã de Todoran, ca Poli sã egaleze. Constãnţeanul a trimis spre propriul portar, armeanul a ghicit pasa, a fãcut un dribling scurt, şi l-a învins pe Curcã, 1-1. Poli terminã turul printre fruntaşele clasamentului, dar a demonstrat cã în deplasare este victimã în faţa unor echipe fãrã pretenţii.

Farul: Curcã – Bãcilã, Barbu, Şchiopu, Maxim – Guriţã, Todoran, Pãtraşcu, Voiculeţ (Chigou ’90+4) – Nanu (Marius Nae ’68), Gerlem (D. Florea ’88). Antrenor: Ion Marin.
Poli: Popa – Stancu, McKain, Cânu, Latovlevici (Arman Karamyan ’80) – Abiodun, Alexa, 13. Shroj (Torje ’34), Art.Karamyan – Mansour (Rusici ’53), G.Bucur. Antrenor: Dusan Uhrin jr.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor