Avalanşă de avioane la Timişoara

Avalanşă de avioane la Timişoara
Mai multe aeronave vor fi direcţionate spre Timişoara pe perioada summit-ului NATO, 2-4 aprilie. Asta pentru că aeroporturile Otopeni şi Băneasa vor fi închise în acele zile. Astfel, s-a luat decizia ca majoritatea curselor să fie îndreptate spre Timişoara şi Constanţa.

Anunţul a fost făcut de Antonel Tanase, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, după o întâlnire cu directorii celor două aeroporturi şi reprezentanţii operatorilor de trafic aerian. În acest moment nu este însă foarte clar ce se va întâmpla cu zborurile regulate operate pe cele doua aeroporturi din Capitală.

“Această decizie s-a luat în beneficiul desfăşurării summit-ului, având în vedere nivelul ridicat de securitate, şi pentru confortul pasagerilor. Nu putem sa ţinem pasagerii în avion până găsim un culoar de zbor”, a precizat secretarul de stat. Ministerul Transporturilor arată într-un comunicat că, în prezent se studiază posibilitatea emiterii cât mai curând a unei hotărâri de Guvern în acest sens pentru ca operatorii de trafic aerian să-şi poată lua din timp măsurile necesare.

Potrivit Ministerului, decizia a fost anunţată din timp astfel încât companiile aeriene să poata modifica datele de zbor sau să poată, după caz, să returneze banii în cazul pasagerilor care şi-au cumpărat deja bilete pentru perioada respectivă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !