Autoritatile locale incep lupta cu ambrozia

De A. Strugariu
Reactualizat la:
13Comentarii
Autoritatile locale incep lupta cu ambrozia
Autoritatile locale incep lupta cu ambrozia
Reprezentanţii Primăriei Timişoara anunţă că, de vineri, vor începe lucrările de erbicidare şi cosire pe domeniul public pentru combaterea ambroziei, plantă care afectează o mulţime de oameni prin alergiile pe care le produce. Și timișorenii sunt obligați să distrugă buruienile, în caz contrar riscând să se aleagă cu amenzi.

Autorităţile locale spun că buruienile au crescut excesiv în ultima perioadă, ca urmare a precipitaţiilor care au fost lunile trecute, iar acum a temperaturilor ridicate. Speciile producătoare de polen alergen des întâlnite în Timişoara, cum ar fi ambrozia sau iarba pârloagelor, pelinul şi ştirul, pot fi observate în special pe arterele de intrare în oraş (în zone cum ar fi Calea Buziaşului, Calea Aradului şi Calea Bogdăneştilor), pe terenurile virane din cartierele Plopi, Mehala şi Ronaţ, de-a lungul liniilor de tramvai şi cale ferată, precum şi între blocurile de locuinţe din diferite zone ale oraşului.

Reprezentanţii municipalităţii anunţă că, începând de vineri, 9 august, vor demara lucrările de erbicidare şi cosire pe domeniul public pentru eliminarea ambroziei. Autorităţile locale fac apel și la timişoreni să ia măsuri. „Date fiind condiţiile climatice din acest an, municipalitatea face un anunţ către toţi timişorenii, atât persoane fizice cât şi reprezentanţii legali ai instituţiilor, diferitelor întreprinderi sau societăţi private, să ia măsuri de combatere a buruienilor pentru a da un aspect plăcut şi european acestui oraş dar şi pentru a elimina, pe cât posibil, punerea în pericol a sănătăţii oamenilor”, spune viceprimarul Dan Diaconu.

Cine nu se conformează riscă sancțiuni. Timişorenii sunt obligaţi, printr-o hotărâre de consiliu local, să distrugă buruienile, şi în special pe cele cu potenţial alergen cum ar fi ambrozia/ iarba pârloagelor și pelinul, din zonele în care locuiesc.

Persoanele fizice pot primi amenzi între 500 și 1.000 de lei în cazul în care nu iau măsuri, în timp ce în cazul persoanelor juridice amenzile ajung până la 2.500 de lei.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor