Autoritatile locale, avertizate asupra utilizarii de software nelicentiat

De Marcel Hoster
1Comentariu
Autoritatile locale, avertizate asupra utilizarii de software nelicentiat
Autoritatile locale, avertizate asupra utilizarii de software nelicentiat
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi Business Software Alliance au lansat o campanie de informare asupra riscurilor pirateriei software pentru administraţia publică locală, precum şi alte instituţii publice. Pe adresa instituţiilor vor fi transmise atenţionări pentru conştientizarea primarilor asupra problemelor care pot apărea.

Administraţia publică  locală şi instituţiile publice trebuie să se alinieze la nivelurile de eficienţă şi eficacitate din spaţiul informatic european, astfel încât este necesară utilizarea la un nivel superior a mijloacelor oferite de tehnologia informaţiei. Aceasta înseamnă atât dotarea cu tehnică de calcul performantă şi achiziţionarea de software compatibil cu cel din instituţiile şi companiile similare din UE, cât şi implementarea unui management public interactiv, transparent şi eficient, fapt posibil prin utilizarea unor mijloace adecvate, în special a facilităţilor oferite de programele pentru calculator. Programele pentru calculator sunt protejate prin drept de autor, la nivel naţional şi internaţional.

Utilizarea programelor de calculator fără licenţă în administraţia publică locală şi în instituţiile publice în general poate avea un impact major din cauza riscurilor asociate, legate, pe de o parte, de sancţiuni civile şi/sau penale, iar pe de altă parte, de imaginea instituţiei, de funcţionarea sistemelor electronice precum şi de securitatea datelor. Campania lansată de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) şi Business Software Alliance (BSA) are rolul de a atrage atenţia factorilor de decizie din cadrul administraţiei publice locale şi al altor instituţii publice asupra acestor riscuri şi de a oferi instrumente de inventariere a software-ului utilizat, pentru identificarea eventualelor discrepanţe faţă de licenţele deţinute.

Peste 3.000 de primării, consilii locale şi consilii judeţene, precum şi instituţii publice locale şi companii cu capital public vor fi înştiinţate direct în octombrie 2012 cu privire la riscurile utilizării neautorizate a programelor pentru calculator.

Primăriile vor fi rugate să trimită pe adresa iniţiatorului campaniei o listă  cu softurile utilizate. În perioada 4 octombrie 2012 – 30 iunie 2013, BSA va oferi asistenţă autorităţilor publice locale, instituţiilor publice şi companiilor cu capital public şi, în cazul în care sunt identificate discrepanţe faţă de licenţele deţinute, va căuta să le recomande cea mai avantajoasă modalitate de a intra în legalitate.

Nerespectarea legislaţiei privind drepturile de autor în ce priveşte utilizarea software-ului reprezintă infracţiuni din sfera pirateriei software, prevăzute ca atare de legislaţia în vigoare (art. 1399 din Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare). Printre cele mai frecvente forme de nerespectare a licenţierii software întâlnite în practică se numără: utilizarea software-ului pe un număr mai mare de calculatoare sau de către un număr mai mare de utilizatori decât cel permis prin licenţă; completarea contractelor de licenţiere cu date false; folosirea altor versiuni decât cea contractată sau lipsa oricărei forme de licenţiere a software-ului; simpla utilizare de software fără licenţa necesară.

Desigur, pe lângă  toate problemele, instituţia prinsă cu soft nelicenţiat ar avea de trecut şi prin ruşinea unui scandal public.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor