Autoritatile din Timis se mobilizeaza pentru interzicerea magazinelor de vise

Reactualizat la:
23Comentarii
Autoritatile din Timis se mobilizeaza pentru interzicerea magazinelor de vise
După ce, luni, consilierii municipali PDL anunţau că vor propune un proiect de hotărâre prin care se vor interzice magazinele care comercializează produse etnobotanice pe raza municipiului Timişoara, atât Consiliul Judeţean, cât şi Prefectura Timiş, dar şi tinerii liberali au pornit un adevărat război împotriva acestora.

La Consiliul Judeţean Timiş va avea loc, joi, o întâlnire consultativă în vederea semnării unui memorandum care să stea la baza unui proiect de hotărâre judeţean, cu scopul identificării soluţiilor pentru stoparea sau limitarea efectelor negative ale comercializarii produselor etnobotanice.

De asemenea, în urma unei întâlniri care a avut loc la Bucureşti cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, a solicitat, marţi, Direcţiei de Sănătate Publică Timiş să transmită Instituţiei Prefectului date exacte privind numărul de persoane care au solicitat asistență medicală în urma consumului unor astfel de substanţe comercializate de magazinele de produse etnobotanice. În baza datelor primite de la DSP, se va iniţia un proiect de hotărâre de Guvern privind interzicerea comercializării produselor ce au în componenţă plante şi substanţe cu proprietăţi psihoactive.

Şi Cluburile Studenţeşti Liberale din Timiş au solicitat public ca în cadrul şedinţei Consiliului Local Timişoara de marţi să fie dezbătut şi proiectul interzicerii magazinelor cu produse etnobotanice din Timişoara.

„În cazul în care proiectul nu va intra în dezbatere pe ordinea de zi, în cursul zilei de mâine, CSL Timiş va solicita o autorizaţie de protest de la Comisia de Ordine Publică. Acţiunea de sensibilizare a tinerilor timişoreni care sunt tentaţi să consume plante etnobotanice de la vârste tot mai mici este pregătită să aibă loc duminică, 5 decembrie, în zona Complexului Studenţesc, cu începere de la ora 15”, se arată în comunicatul de presă al CSL Timiş.

Pe lângă proiectul de hotărâre privind reglementarea comercializării produselor etnobotanice în municipiul Timişoara, iniţiat de consilierul PDL Ştefan Sandu, un alt proiect pe aceeaşi temă a fost elaborat la propunerea consilierului PNŢCD Corado Toader. Ţărănistul a iniţiat un proiect privind stabilirea condiţiilor de amplasare a punctelor de comercializare a plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope, altele decât cele ale căror regim juridic este reglementat prin legislaţia în vigoare.

Între timp, aleşii au fost convocaţi la Primăria Timişoara la o şedinţă pe comisiile de specialitate, înainte de plen, pentru a discuta câteva puncte suplimentare la ordinea de zi, printre care se regăsesc şi cele două proiecte de hotărâre referitoare la etnobotanice. Asta, pentru că se doreşte introducerea lor pe ordinea de zi a plenului CLT de marţi. Graba cu care se doreşte adoptarea acestei hotărâri s-ar putea lovi însă de anumite probleme juridice, deoarece, înainte de a intra pe ordinea de zi a Consiliului Local Timişoara, proiectele trebuie să parcurgă anumite etape, putând fi solicitată şi organizarea unei dezbateri publice pe marginea acestora.

UPDATE: Primarul Gheorghe Ciuhandu a cerut retragerea de pe ordinea de zi a celor două proiecte de hotărâre privitoare la interzicerea pe raza municipiului a magazinelor care comercializează produse etnobotanice. El a susţinut că, înainte de a fi supuse aprobării Consiliului Local Timişoara, cele două proiecte trebuie să fie dezbătute public.

Propunerea lui Ciuhandu a fost imediat acceptată de consilierul PNŢCD Corado Toader, care şi-a retras, din proprie iniţiativă, proiectul pe care îl propusese şi care fusese introdus pe ordinea de zi.

La rândul lui, secretarul Primăriei Timişoara, a afirmat că proiectul privind interzicerea comercializării produselor etnobotanice trebuie să fie redactat „cu foarte mare grijă”, pentru ca patronii acestor magazine să nu găsească alte substanţe, la fel de periculoase, dar care nu sunt interzise, pe care să le comercializeze în continuare.

Consilierii municipali au fost de acord cu propunerea executivului Primăriei Timişoara şi au retras cele două proiecte de pe ordinea de zi.

B.A.M.

A.S.

Alesii PDL vor sa interzica magazinele de vise din Timisoara



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor