Au stricat clădirea!

5Comentarii
Au stricat clădirea!
TIMIŞOARA. Un italian s-a mutat în buricul târgului… şi a stricat o clădire importantă din Timişoara, aflată în patrimoniul naţional. Străinul a pus ochii pe unul dintre imobilele vechi din Piaţa Unirii, de pe strada Mercy nr.9, în care a cumpărat trei apartamente, situate la cel de-al doilea etaj.

Doar că proprietarul, în vârstă de 55 de ani, a apelat la un conaţional de-al său, de 49 de ani, căruia i-a cerut să modifice întreaga locaţie. Fără autorizaţie de construcţie, meşterul a doborât zidurile despărţitoare dintre cele trei apartamente şi a format unul singur. Locaţia impunătoare şi luxoasă a fost finalizată în urmă cu câteva luni. Proprietarul a revenit în România, zilele trecute, pentru a-şi prelua noua locuinţă. Doar că, odată cu cheile, l-a aşteptat şi poliţia. El este acuzat că a efectuat modificări la o clădire monument istoric, deşi nu era autorizat. “Sunt cercetaţi atât beneficiarul, cât şi executantul. Nu aveau voie să modifice o clădire aflată în patrimoniu naţional. Nu aveau niciun proiect de construcţie, reparaţie sau consolidări. Legea este clară! Pentru faptele lor, cei doi italieni riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 3 ani sau amendă care poate ajunge la 5000 de lei”, a arătat Şerban Pittner, de la IPJ Timiş. Specialişti de la Inspectoratul în Construcţii vor verifica dacă lucrările respective au afectat structura de rezistenţă a clădirii.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor