Au scăzut preţul

Ministerul Sănătăţii a anunţat sâmbătă că în ţară există doar trei judeţe unde farmaciile respectă ordinul emis în luna septembrie privind scăderea preţurilor la medicamente cu şapte până la 11 procente.

În urma controalelor efectuate la solicitarea Ministerului Sănătăţii cu privire la scăderea preţurilor de raft ale medicamentelor în judeţul Timiş reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor şi cei ai Gardei Finaciare spun că farmaciile au operat scăderea preţurilor la toate medicamentelor de pe raft. Iniţial, farmaciştii din ţară au anunţat că nu vor accepta reducerea preţului la medicamente, aşa cum a stabilit ministrul Sănătăţii, şi că unităţile vor rămâne fără produse dacă distribuitorii vor sista livrările.

Apoi, ameninţările s-au risipit, după întâlnirea reprezentanţilor asociaţiilor producătorilor, importatorilor, distribuitorilor şi farmaciştilor cu ministrul Sănătăţii, când a fost semnat şi un acord privind plata datoriilor la medicamente. Acestea aveau obligaţia să scadă preţul preţul până în data de 15 septembrie.

 




Regulament de plasare a anunturilor