Au pierdut terenurile pentru case

De Corina Eva
Primarul Alin Nica anunta redistribuirea parcelelor de teren in perioada urmatoare
Primarul Alin Nica anunta redistribuirea parcelelor de teren in perioada urmatoare
Mai mulţi tineri care au solicitat şi primit terenuri pentru construirea de case în temeiul Legii 15 din 2003 au pierdut posibilitatea de a-şi ridica o locuinţă. Terenurile se vor redistribui în perioada imediat următoare.

Terenurile sunt situate în zona Solaris IV, nou realizată, iar parcelarea s-a făcut deja.„Pentru că nu s-au prezentat în termenul stabilit pentru a semna contractele sau pentru că au renunţat de bunăvoie la suprafeţele acordate de Consiliul Local, acestor persoane li s-au retras terenurile, în baza unei hotărâri adoptate la ultima şedinţă. Parcelele respective urmează să fie atribuite altor solicitanţi, în perioada următoare” ne-a spus primarul Alin Nica.

Pe lista de aşteptare mai există un număr de 20 de dosare. Primăria Dudeştii Noi a acordat 82 de locuri de casă tinerilor din comună însă le atrage atenţia celor intraţi în posesia loturilor că au la dispoziţie un an de zile pentru a începe construcţia, iar ridicarea efectivă a caselor trebuie să respecte termenul prevăzut în autorizaţia de contrucţie. În caz contrar, proprietarii îşi vor pierde locurile de casă.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !