În prima treime de meci, Reşiţa a fost prea
relaxată, iar timişorenii au simţit acest
lucru şi au condus pe tabela de marcaj chiar şi
în netă inferioritate numerică. Lucrurile
s-au schimbat însă, după minutul 19,
când UCMR-ul a egalat. În puţine zeci de
secunde s-au făcut 3 şi chiar 4 goluri avans
pentru favoriţii celor aproximativ 1.500 de oameni
veniţi la Polivalenta reşiţeană.
În repriza secundă, aproape la fiecare minge
pierdută, în ofensivă, de Politehnica,
extremele reşiţenilor, Ciubotariu şi Kraus,
au plecat pe contraatac şi au fructificat mingile
lansate. Până la final diferenţa a crescut,
reşiţenii câştigând
fără emoţii. Tânărul Alexandru
Şimicu a fost unul dintre remarcaţii
studenţilor de pe Bega. Jocul acestuia e în
creştere faţă de turul campionatului, lucru
bun pentru echipă, care înainte se baza pe
prestaţiile mai experimentaţilor Fenici, Grasu
ori Cristescu. Un alt lucru pozitiv a fost numărul
mare finalizări de pe extrema dreapta, acolo unde Nagy
a avut una din cele mai ridicate eficacităţi ale
sale la Politehnica.
Citiți principiile noastre de moderare aici !
versiunea HTML a comentariilor