Au oprit „gazul”!

1Comentariu
Au oprit „gazul”!
Timişoara – Prim-divizionara de baschet BCM Elba a trecut la pas în unul din derbiurile rundei a opta de Gaz Metan Mediaş, şi a urcat pe un loc incredibil: prima poziţie.   BCM Elba - Gaz Metan Mediao II 19.11.2008  BCM Elba - Gaz Metan Mediao III 19.11.2008

Debutul de partidă a găsit echipa bănăţeană mai proaspătă, iar aceasta s-a distanţat rapid, 8-2 încă din minutul 2. Oaspeţii s-au trezit la timp şi au egalat la finele primului sfert, 19-19. Echipa din judeţul Sibiu, chiar a trecut la conducere, 21-24, dar apoi nu au mai reuşit să ţină pasul cu echipa gazdă, care a avut de această dată şi o bancă de rezerve bună, dar şi un ascendent moral, deoarece s-a impus în ultimele trei dispute directe. Echipa bănăţeană a preluat conducerea după 28-28 în minutul 14 şi nu mai a cedat-o până la sfârşitul jocului. A fost 47-39 la pauză mare, 70-49 după trei sferturi şi 92-74, la sirena de final. Victorie meritată pentru bănăţeni, care rămân în plutonul fruntaş. Îl remarcăm pe Rade Dzambici, cea mai utilă achiziţie a echipei şi unul dintre cei mai buni jucători ai formaţiei. Conducătorul de joc a reuşit cinci intervenţii spectaculose şi 26 de puncte. În ciuda înfrângerii neaşteptate din partida cu Energia Rovinari, BCM Elba este pe val, jucând foarte bine pe toate cele trei fronturi: Cupă, campionat, CEBL.

Program obositor

Elba ocupă primul loc în clasamentul primei ligi de baschet după disputarea a opt runde. Bănăţenii au 14 puncte, cu unul mai mult decât echipele din Piteşti, Rovinari, Otopeni şi Ploieşti (ultimele două au însă un joc mai puţin disputat). Programul bănăţenilor va fi greu şi în continuare. Vineri, timişorenii joacă în returul Cupei la Bucureşti cu Dinamo, o zi mai târziu în campionat, la Rapid, iar săptămâna viitoare, din nou cu Dinamo, la Timişoara.
Daniel Neacşu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor