Au furat apă de la fântânile publice… să-şi ude grădinile

24Comentarii
Au furat apă de la fântânile publice… să-şi ude grădinile
Fac economii acasă şi folosesc apa de la fântânile publice din Timişoara pentru treburile casnice. Foarte multe persoane au fost prinse de poliţiştii comunitari în timp ce îşi umpleau butoaiele sau trăgeau apă cu furtunul de la aceste fântâni pentru a-şi uda grădinile.

Peste 25 de cazuri de acest gen au fost depistate în ultimele luni. Zilele trecute, în zona Mircea cel Bătrân din Timişoara  au fost prinse două persoane care au folosit apa de la fântâna publică de pe strada respectivă în alte scopuri, motiv pentru care au fost sancţionate de agenţii de la Secţia 2. Spre exemplu, o timişoreancă a fost amendată cu 400 lei deoarece a tras apă cu furtunul de la fântâna de pe strada Mircea cel Bătrân colţ cu Livezilor până în curtea sa, pentru a-şi uda grădina. Câteva ore mai târziu, tot aici un alt timişorean a venit cu maşina şi a umplut cu apă, de la aceeaşi fântână, mai mulţi recipienţi de mari dimensiuni. Tânărul a fost sancţionat cu 500 lei. Deşi iniţial au declarat că nu au ştiut că nu au voie să folosească în alte scopuri apa de la fântânile publice, cei doi au recunoscut că au greşit şi şi-au plătit sancţiunile pe loc.  Potrivit Hotărârii de Consiliu Local, utilizarea apei potabile pentru udatul grădinilor sau al spaţiilor verzi, sau spălarea autovehiculelor în altă parte decât la spălătoriile autorizate, se sancţionează cu amenzi de la 400 la 800 lei.



24Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor