Au fost finalizate lucrarile la Bastionul „Theresia” din Timisoara

22Comentarii
Au fost finalizate lucrarile la Bastionul „Theresia” din Timisoara
Au durat cu un an mai mult decât era prevăzut iniţial, dar au fost finalizate. Este vorba despre lucrările de renovare a Bastionului „Theresia” din Timişoara, care au început în aprilie 2008 şi au costat aproape 10 milioane de euro.

Luni, conducerea Consiliului Judeţean Timiş a recepţionat lucrarea. Bastionul s-a schimbat aproape complet, în curte fiind construit un spaţiu acoperit de sticlă şi alei pietonale. De asemenea, mansarda Bastionului a fost complet reamenajată şi va fi deschisă publicului în timp ce interiorul a devenit mai funcţional prin construcţia unor scări. Pe Bastion au fost construite două terase, acoperite de gazon, unde vor fi instalate bănci.

Termenul iniţial de predare a lucrării era anul trecut, însă preşedintele Consiliului Judeţean Timiş a afirmat că proiectul a fost schimbat pe parcurs de mai multe ori, motiv pentru care constructorul, J.V. Bennert GmbH&Prowwa Contracting and Consulting, a solicitat mai multe amânări.

În curând, Bastionul va găzdui spaţii expoziţionale, muzee, dar şi cafenele şi restaurante. Conducerea CJ Timiş a dat însă asigurări că aceste spaţii comerciale vor fi complementare activităţilor culturale care vor avea loc în incinta clădirii istorice din centrul Timişoarei.



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor