Au fost evacuaţi de Politehnică

1Comentariu
Au fost evacuaţi de Politehnică
Timişoara - Şapte persoane au fost evacuate dintr-un imobil al Universităţii Politehnica în care locuiau ilegal. Pentru a reuşi să scoată oamenii din spaţiul pe care îl ocupau abuziv, pe str. Păunescu Podeanu nr. 4, reprezentaţii Universităţii au apelat la ajutorul poliţiştilor comunitari.  

Deşi au fost somaţi şi cu alte ocazii să plece din clădirea respectivă, fiind sancţionaţi pentru depozitarea de deşeuri pe domeniul public de către poliţiştii comunitari, dar şi de către reprezentanţii Universităţii, care le-au explicat să părăsească zona, cetăţenii respectivi nu au făcut acest lucru.
Astfel, în această dimineaţă, cei patru adulţi şi trei minori cu vârste între 4 şi 12 ani, au fost scoşi din imobil, iar locul a fost igienizat de către reprezentanţii Retim. Pentru că au făcut scandal şi au opus şi rezistenţă adulţii au fost amendaţi cu câte 200 lei pentru că au depozitat deşeuri în zona respectivă. Ca urmare a acestei acţiuni, cele două instituţii au stabilit ca şi pe viitor să se mai organizeze patrulări în zonă pentru a se stabili dacă persoanele depistate locuind ilegal în acel imobil vor reveni şi pentru a se lua astfel măsurile legale care se impun.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor