Au fost diagnosticate patru cazuri de trichineloza in Timis

7Comentarii
Au fost diagnosticate patru cazuri de trichineloza in Timis
Doi bărbați și două femei, din sate aflate unul lângă Lugoj iar celălalt în apropiere de Timișoara, au fost diagnosticați cu trichineloză după ce au mâncat din aceeași sursă carne de porc infestată și insuficient preparată termic. Unul dintre bărbați este internat la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”.

Medicii se așteaptă să mai apară și alte cazuri pentru că se pare că mai multe persoane au consumat din carnea infestată. „Este vorba despre o familie de lângă Lugoj, care a tăiat porcul în data de 18 decembrie și, împreună cu altă familie dintr-un sat de lângă Timișoara, au consumat din carnea pe care nu o duseseră la verificat și nu o preparaseră suficient. Primele simptome, ușoare, au apărut în data de 1 ianuarie, dar cei în cauză le-au ignorat. La o săptămână după aceea s-au accentuat problemele și au apărut febra, durerile musculare și edemele la ochi și, pentru că pacienții acuzau dureri în piept, au ajuns la Cardiologie unde, însă, li s-a pus diagnosticul de trichineloză și au fost trimiși la noi. Aici s-a confirmat boala. E posibil să mai apară și alte cazuri deoarece din carnea infestată se pare că au mai consumat și alți invitați”, a precizat dr. Virgil Musta, medic primar boli infecțioase la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Timișoara. Unul dintre bărbați este în prezent internat, iar ceilalți trei se află sub tratament acasă. Conform specialiștilor, acestea sunt primele cazuri de trichineloză din ultimii doi ani în Timiș.

Delia S. Barbu



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor