Au fost alocati toti cei 23 de milioane de euro pentru reabilitarea siturilor industriale poluate

De Marcel Hoster
Au fost alocati toti cei 23 de milioane de euro pentru reabilitarea siturilor industriale poluate
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest a anunţat suspendarea, în Regiunea Vest, a depunerii cererilor de finanţare pentru domeniul major de intervenţie 4.2 „Reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea de noi activităţi”, începând cu data de 24 august 2012, ora 12.

Alocarea financiară  pentru acest domeniu major de intervenţie la nivelul Regiunii Vest este de 23,13 milioane euro iar până în prezent au fost depuse şi contractate 3 proiecte cu o valoare a finanţării nerambursabile de 30,91 milioane euro. Astfel, alocarea financiară a fost depăşită cu 33,64%.

Având în vedere faptul că suma alocată pentru Regiunea Vest pentru domeniul major de intervenţie 4.2 „ Reabilitarea, siturilor industrial poluate şi neutilizate şi pregătirea de noi activităţi” a fost contractată, precum şi Hotărârea Comisiei Europene 5989/12.08.2011 prin care s-au aprobat realocări în cadrul axei prioritare 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local”, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional a decis suspendarea procesului de depunere a cererilor de finanţare în cadrul acestui domeniu major de finanţare în Regiunea Vest începând cu data de 24 august 2012, ora 12.

În acest context, în Regiunea Vest au mai rămas deschise în vederea depunerii de proiecte pentru finanţare domeniul 3.3 „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă” şi subdomeniile „Poli de Dezvoltare Urbană” şi „Poli de Creştere” din cadrul domeniului major de intervenţie 1.1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase