Au făcut KO Oltenia

Trei sportivi timişoreni de la Clubul Fight Club Miki s-au remarcat Festivalul de Arte Marţiale – Craiova 2005. Cristian Bordea, în vârstă de 24 de ani, este cel mai cunoscut nume dintre cei trei timişoreni, acesta adjudecându-şi ultima victorie în această toamnă, când la Sala Olimpia a avut loc un concurs de preselecţie pentru sportivi ce ar putea lupta şi în galele Local Kombat.

La Craiova, timişoreanul s-a calificat fără probleme în ultimul act. În finală, Cristian a luptat cu un craiovean care a fost susţinut de arbitri. Deşi a punctat clar s-a decis o repriză de prelungiri, iar Bordea a avut o singură şansă să-şi facă KO adversarul lucru ce s-a şi întâmplat.

Marcus Cazan, în vârstă de 15 ani, este numele celui de-al doilea luptător timişorean care s-a impus într-o finală de la Craiova, fiind primul concurs de acest gen la care a participat. Despre cei doi elevi care s-au întors victorioşi de la Craiova, Miki Viel, antrenorul lor, ne-a precizat:

„Despre Borlea se ştie că este un sportiv valoros şi mă aşteptam să se întoarcă învingător de la Craiova. Cred că numele lui Borlea începe încet, încet să devină consacrat pentru galele de acest gen din România. Marcus m-a surprins plăcut. L-am urmărit şi pregătit atent de şase luni de când vine la sala mea. Curajul, caracteristic vârstei lui, determinarea şi receptivitatea sunt principalele caracteristici ale acestui tânăr care promite mult”.

Cel de-al treilea sportiv, Ionuţ Sulea, de 17 ani, a fost învins doar de arbitri, el impunându-se clar în toate partidele.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor