Au defilat la Mediaş

1Comentariu
Au defilat la Mediaş
BCM Elba Timişoara a trecut cu bine peste eliminarea din Cupa României – competiţie în care devenise specialistă pe parcursul ultimilor doi ani jucând două finale la rând – trecând fără probleme de Gaz Metan, la Mediaş, scor 99-86.


După un prim sfert echilibrat, încheiat cu
scorul de 26-24 pentru bănăţeni, echipa
lui Dragan Petricevici a apăsat serios pe
acceleraţie şi s-a desprins la peste 20 de
puncte până la finalul reprizei. În
partea a doua, Gaz Metan a limitat proprţiile
scorului, dar Timişoara nu avea cum să
piardă un meci în care a avut 80% la
reuşitele din interiorul semicercului şi a
izbutit să marcheze de 14 ori din afara lui.
Tandemul Păltinişanu – Pesic a făcut
furori. Primul a reuşit 30 de puncte şi 10
recuperări, pentru al doilea double-double al
returului, având 14/16 la două puncte
şi un index de 38 la eficienţă (cel mai
bun al etapei). Pesici a terminat meciul cu 18 puncte,
10 pase decisive (al doilea double-double consecutiv,
al treilea în acest sezon) şi 8
recuperări, cu un index de 29 la
eficienţă. Velickovici, cu 22 puncte (6×3)
şi Markovic, cu 19, au fost ceilalţi oameni
importanţi ai Timişoarei. De cealaltă
parte, chiar dacă a avut cinci jucători cu
ăeste 10 puncte, formaţia pregătită
de Mihai Corui (fost tehnician şi al
Timişoarei) nu a avut nicio şansă
şi s-a îndepărtat din nou de locul 8,
ultimul care duce în playoff.
Bănăţenii rămân
deocamdată pe un onorant loc doi şi vor avea
o misiune mai uşoară în etapa viitoare,
când pe teren propriu va întâlni
Rapid Bucureşti, echipă ce nu a
câştigat încă niciun meci
în acest sezon.


Daniel Neacşu


daniel.neacsu@informmedia.ro

Taguri: , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor