Au dat amenzi de milioane

3Comentarii
Au dat amenzi de milioane
TIMIŞOARA - Locuitorii prinşi anul trecut cu mâţa în sac de către poliţiştii comunitari au încasat amenzi de peste şase milioane de lei, adică 60 de miliarde de lei vechi! Video Video

Dintre cele aproape 17.000 de persoane amendate, mai puţin de jumătate, 36%, nu locuiesc în Timişoara. Comunitarii au consumat se pare, multe pixuri, pentru că au scris mii de procese verbale. Poliţia Comunitară şi-a prezentat ieri, la Primărie, bilanţul pe anul trecut. Nu au fost uitate, însă, nici principalele proiecte din acest an. În 2007, agenţii le-au dat o mână de ajutor şi poliţiştilor, cărora le-au pus pe tavă trei urmăriţi general şi zeci de persoane care au furat sau au comis alte infracţiuni. De sprijin au avut parte şi două regii ale municipalităţii, RETIM şi RATT. Comunitarii au prins peste 800 de persoane care au aruncat deşeuri la voia întâmplării, au găsit 170 de rampe ilegale de gunoi şi au luat parte la razii cu controlorii. Mulţi bani din bugetul instituţiei s-au dus pe combustibil pentru că poliţiştii comunitari au făcut peste 500 de patrulări cu maşinile. O parte dintre acestea au fost în zadar în cazul cereştorilor, întrucât aceştia reveneau destul de repede la „locul de muncă”. De aceea, a fost lansată campania „Nu-i ajutăm oferindu-le bani”. Sute de amenzi au încasat şi şoferii care au parcat pe trotuar, în staţiile RATT ori pe spaţiile verzi. Tot în 2007, poliţiştii au mai demarat acţiunea „Rabla”, pentru a scăpa de maşinile vechi care zăceau printre blocuri şi ocupau inutil locurile de parcare, şi aşa insuficiente. Timişorenii au făcut reclamaţii atât telefonice cât şi scrise, însă nu toate s-au confirmat. Chiar şi aşa, timişorenii s-au obişnuit să sune la 968 când au ceva de sesizat. La această oră, nici jumătate din posturi nu sunt ocupate. Urmează să se mai facă angajări şi să se mai amenajeze o secţie de poliţie comunitară pe strada Herculane din cartierul Fratelia. Sediul central al instituţiei se va muta în fostul Club 1 Mai, după renovarea clădirii. „Dorinţa mea este de a nu fi priviţi ca un instrument al Primăriei de a colecta amenzi”, li s-a adresat primarul poliţiştilor comunitari. Gheorghe Ciuhandu a mai precizat că agenţii vor primi în curând şi armament.

Diana Lupulescu
diana.lupulescu@informmedia.ro



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor