Atitudinea Moscovei este prea dură

Mihail Saakaşvili
Mihail Saakaşvili
Preşedintele Georgiei Mihail Saakaşvili critică reacţia dură a Moscovei după arestarea celor patru ofiţeri ruşi, acuzaţi de spionaj militar. Totodată Saakaşvili, a cărui politică prooccidentală irită Moscova, respinge acuzaţiile că acţiunile sale ar fi dictate de Washington.

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a calificat duminică acţiunea Georgiei drept un act de terorism de stat, cu luare de ostatici. Moscova şi-a rechemat ambasadorul de la Tbilisi, a evacuat majoritatea personalului diplomatic şi militar din Georgia şi a suspendat pe termen nelimitat acordarea de vize pentru cetăţenii georgieni.

Mai mulţi politicieni ruşi influenţi au sugerat Moscovei să introducă măsuri dure împotriva Georgiei, pentru a forţa autorităţile să elibereze cei patru ofiţeri. Radicalii au adus în discuţie sancţiuni economice, dar şi folosirea forţei militare. Tbilisi a răspuns că nu crede că Moscova va recurge la forţă pentru eliberarea ofiţerilor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !