Atenţie, se fură de pe şantiere

2Comentarii
Atenţie, se fură de pe şantiere
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor anunţă că poliţiştii judiciari au început luni urmărirea penală faţă de G.L (45 ani), din Brusturi, suspectat că pe 20 august ar fi furat unelte în valoare de 180 lei de pe un şantier din Oradea.

Faţă de înmulţirea cazurilor de furturi din şantiere sau case în construcţie, şeful Poliţiei Municipiului Oradea, comisar şef Ioan Lenghel (foto), a mai atenţionat proprietarii, antreprenorii sau constructorii să ia măsuri de siguranţă pentru protecţia uneltelor şi altor bunuri lăsate peste noapte în incintele de lucru.

Depuşi în Penitenciar

Mai notăm că poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat şi depus luni în Penitenciar pe orădeanul Ş.I.R. (30 de ani), condamnat la 2,6 ani închisoare pentru furt calificat şi distrugere precum şi pe fostul şef al Secţiei Penale din cadrul Tribunalului Bihor, Mihai Viorel (53 ani), condamnat la patru ani închisoare pentru luare de mită în cuantum de 150.000 de euro.

Tot luni, poliţiştii din Abram l-au prins în flagrant pe S.R.I. (41 ani), din Satu Barbă, în timp ce sustrăgea de pe o parcelă agricolă 200 kg de ştiuleţi de porumb, cu ajutorul fiului său de 16 ani.

Cristian Horgoş



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor