Atent cu duplicatele

Atent cu duplicatele
TIMIŞ. Prefectul Ovidiu Drăgănescu este mult mai atent atunci când semnează al doilea exemplar al unui act.

„Duplicatele titlurilor de proprietate se eliberează atunci când persoanele au pierdut actul sau atunci când s-a deteriorat. Din păcate, avem persoane care cer aceste duplicate deşi au înstrăinat bunul prin semnarea unui act de promisiune de vânzare-cumpărare sau chiar prin vânzare, dar dacă persoanele respective nu s-au intabulat cu titlul acela, este posibil ca noi să eliberăm un al doilea titlu, care de această dată este ilegal”, a declarat prefectul.

Ovidiu Drăgănescu a mai spus că e greu de verificat toate promisiunile de vânzare-cumpărare, dar a descoperit trei persoane din comuna Moşniţa Nouă, care au semnat o astfel de promisiune, coincidenţă sau nu, în faţa aceluiaşi notar. „Avem deja cazuri de persoane care au cerut asemenea titluri de proprietate duplicate deşi au semnat declaraţii notariale că nu au făcut promisiuni de vânzare, dar cu toate acestea am constatat că au înstrăinat terenul şi au făcut cerere pentru un duplicat. Intenţia lor este să obţină un nou titlu pentru a vinde din nou terenul”, a spus prefectul.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu recunoaşte că măsura îi afectează pe oamenii corecţi, dar eliberarea duplicatelor a fost oprită deocamdată şi se fac verificări. „Până nu vom găsi o modalitate clară de verificare a acestor duplicate, nu le vom mai elibera. Verificări mai atente ar trebui făcute de cei de la Cadastru. Problema este să nu se intabuleze de mai multe ori acelaşi teren”, este de părere Ovidiu Drăgănescu.

Diana Lupulescu
diana.lupulescu@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !