Ateliere si targ de carte veche pentru studentii din Timisoara

Ateliere si targ de carte veche pentru studentii din Timisoara
Proiecţii de filme, workshop-uri şi un târg de cărţi vintage – studenţii din Timişoara interesaţi de literatură şi film sunt invitaţi în acest sfârşit de săptămână la Casa Artelor, unde va avea loc „Catharsis”, un eveniment pus la cale de Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara.

Adresat în primul rând studenţilor de la Facultatea de Litere, dar şi celor pasionaţi de film şi de literatură, „Catharsis” va include prezentări, proiecţii de film şi un târg pentru cei interesaţi să achiziţioneze cărţi la preţuri reduse. Astfel, sâmbătă, de la ora 16, la Casa Artelor va avea loc workshop-ul „Calea spre un job – Tips & Tricks”, susţinut de Luminiţa Socaci şi Elena Pârvan, specialiste în resurse umane. Tot sâmbătă, de la ora 14 de această dată, repezentanţi ai unor firme din domeniu vor prezenta cum îşi desfăşoară activitatea şi care ar fi posturile ce se adresează unui absolvent al Facultăţii de Litere. Sâmbătă şi duminică, între orele 12-16, va avea loc un târg de cărţi vintage, care vor putea fi achiziţionate la preţuri reduse. De asemenea, cei interesaţi vor putea schimba sau vinde cărţi de care nu mai au nevoie. În fiecare seară a evenimentului vor avea loc proiecţii de film, de la ors 18. Vineri, cinefilii timişoreni vor putea urmări filmul „Hitchhiker’s Guide to the Galaxy”, sâmbătă va fi proiectat filmul „Blindness”, iar duminică se va viziona „The Boy in the Striped Pyjamas”.

Tot duminică, de la ora 14, va avea loc prezentarea „Word Stories”, susţinută de prof. dr. Sorin Ciutacu, care va vorbi despre provenienţa unor cuvinte şi felul în care forma şi înţelesul acestora a evoluat de-a lungul vremii. Înscrierile pentru workshop-urile din cadrul Catharsis se fac pe site-ul http://catharsis.osut.ro.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !