Astăzi începe procesul de divorţ al cuplului Cristian Cioacă-Elodia Ghinescu

Reactualizat la:
2Comentarii
Astăzi începe procesul de divorţ al cuplului Cristian Cioacă-Elodia Ghinescu
Poliţistul braşovean se va prezenta astăzi la Judecătoria Braşov, în primul termen al procesului pe care l-a intentat soţiei sale. Motivul invocat de poliţist este faptul că femeia şi-a părăsit căminul conjugal. Elodia Ghinescu a fost dată dispărută anul trecut, la sfârşitul lunii august.

Deşi acţiunea a fost intentată în luna iulie, aceasta se va judeca doar, astăzi, deoarece a trebuit să treacă un an de zile ca Elodia să fie declarată dispărută. Ca atare, soţul ei poate să o acuze legal că şi-a părăsit domiciliul conjugal. Avocatul poliţistului susţine că procesul nu va avea un singur termen.
“Vom discuta mai mult pe proceduri, vom încerca să justificăm admisibilitatea acţiunii de divorţ şi vom cere judecarea acestuia chiar dacă partea pârâtă nu se va prezenta la proces”, a explicat avocatul lui Cristian Cioacă, Maria Vasii.
Cioacă a cerut şi custodia fiului său, Patrick, şi toate bunurile deţinute de el şi soţie pentru aceleaşi motive. “Relaţiile dintre cei doi nu mai erau fireşti, ea era antrenată într-o relaţie intimă cu un alt bărbat, ceea ce justifică orice acţiune de divorţ”, a declarat Maria Vasii.
Avocata a dispărut de acasă în urmă cu un an, iar soţul ei, Cristian Cioacă, este suspectat de procurori că ar fi ucis-o. La sfârşitul lunii august aceasta a fost declarată, oficial, disparută. Abia după trei ani, dacă tot nu este găsită, Elodia poate fi declarată moartă. Între timp, poliţistul şi-a găsit o nouă iubită şi vrea să îşi refacă viaţa alături de ea.

Sursa: Realitatea.net



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor