O persoană juridică care deține un autovehicul de transport marfă cu masa peste 16 tone va plăti o primă maximă de 7.534 de lei. Dacă autovehiculul în cauză este un autocar folosit pentru transport de persoane, cu o capacitate de peste 40 de locuri, prima maximă este de 6.600. Pentru autovehiculele cu o capacitate cilindrică între 1.201-1.400 cmc, deţinute de persoane fizice din categoria de vârstă 31-40 de ani, tariful de primă maxim este de 610 lei.
Acestea sunt tarifele maxime stabilite de ASF pentru polițele de asigurare RCA, conform Mediafax. Formula de calcul cuprinde frecvenţa daunelor, dauna medie, daunele întâmplate, dar neraportate (IBNR), inflaţia daunelor şi încărcarea de siguranţă, care determină prima de risc, la care se adaugă cheltuielile de achiziţie şi administrare, fixe şi variabile, precum şi încărcarea de Bonus/Malus (15%) şi cota de profit (1%).
„Metodologia de calcul al tarifelor maxime şi indicatorii folosiţi au făcut obiectul consultărilor cu principalii parteneri de dialog implicaţi în problematica RCA – asociaţiile patronale ale transportatorilor, precum şi societăţile de asigurări care operează pe piaţa RCA”, precizează reprezentanții ASF.
Tarifele maxime stabilite de ASF vor fi transmise Ministerului Finanţelor Publice, care le va supune aprobării Guvernului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!