Şase activişti anti-NATO, arestaţi la Calafat

Reactualizat la:
8Comentarii
Şase activişti anti-NATO, arestaţi la Calafat
Şase activişti anti-NATO au fost opriţi la intrarea în România, la Calafat. Este vorba despre 4 bărbaţi şi două femei, cu vârste între 21 şi 35 de ani, de cetăţenie germană.

Aceştia au fost reţinuţi după ce poliţiştii de frontieră au descoperit în bagajele lor mai multe materiale anti-NATO. Cei şase intenţionau să intre în ţară. Summitul NATO care va avea loc la începutul lunii viitoare la Bucureşti este ameninţat de proteste puse la cale anarhişti. Pe mai multe site-uri de internet a fost postat un apel de convocare în perioada summitului.

Manifestanţii vor pleca de la Berlin, pe 31 martie, pe traseul Dresda-Budapesta-Bucureşti. Pe site-urile respective sunt indicate trei obiective: Casa Poporului, Casa NATO şi Baza aeriană Mihail Kogâlniceanu de lângă Constanţa. Anarhiştii descriu forţele de ordine din ţara noastră care ar putea interveni în cazul unei manifestaţii, precum şi armele care sunt în dotarea Poliţiei Române.

De asemenea, sunt postate şi traduceri în limba engleza ale unor expresii româneşti, cum ar fi “vine poliţia”, “atacă poliţia”, “nu sunt vinovat”, sau “vreau să-mi sun avocatul”. Reprezentanţii Serviciului Român de Informaţii au declarat pentru cotidianul Ziua că monitorizează atent paginile de internet pe care au fost postate respectivele informaţii.

SRI spune că, până în prezent, nu există elemente care să conducă la ridicarea nivelului de alertă teroristă de la culoarea albastră (precaut) la culoarea galbenă (moderat). SRI nu exclude posibilitatea ca nivelul de alertă teroristă să fie modificat în perioada următoare.

La rândul lor, surse din cadrul Comandamentului Naţional pentru Securitatea Summit-ului NATO le-au precizat jurnaliştilor că forţele de ordine sunt pregătite să riposteze ferm împotriva oricăror mişcări de protest.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor