Aşa se mănâncă româneşte!

1Comentariu
Aşa se mănâncă româneşte!
Ţăranii noştri le dau peste nas patro­­nilor de cârciumi cu preparate «slow-food». Pastramă, jambon, cârnaţi, muşchiuleţ, ciolan afumat, păstrăv în cetină, slănină de toate neamurile şi brânză de se topeşte pe limbă.

Din toate s-a gustat, ieri, la târgul de mâncare românească din Piaţa Amzei. Ţărani din toată ţara au venit la Bucureşti ca să ne spună că mâncarea noastră tradiţională nu se-nghite-n grabă, ci e făcută să-ţi tihnească.

Am început de dimineaţă cu păstrăv afumat de Sadova, pregătit cu meşteşug de nea Ioan Vermeşan, un sucevean care nu vrea să ne dea reţeta pentru nimic în lume. Bun cu foc peştele ăsta, că se păstrează bine împachetat în crengi de brad până la şapte zile. Nu şi la mine, aşa că… să mergem mai departe. La doamna Maria Feţitaş care a adus din Bucovina tot ce se poate afuma din animalele de curte.

Muşchiuleţ proaspăt şi uscat, slănină, pastramă, jamboane şi cordoane nesfârşite de cârnaţi. “Ia şi de-asta, ia şi de-asta”, împărţea tanti Maria la “uscături” bucureştenilor de nu mai prididea. Am luat-o din loc, că spaţiul nu mă mai încăpea. Şi bine am făcut, căci am dat peste românii din Brusturoasa şi Palanca, din judeţul Bacău, care m-au invitat la un slow-food.

“Ce înseamnă slow-food? E mâncarea care îţi tihneşte, pentru care te aşezi la masă cu gândul să-ţi cadă bine, nu să o mănânci pe fugă”, ne spune Camelia Zamfir, “ţăran gospodar” cu buletin de Brusturoasa. După atâta afumătură, gura cerea ceva udeală, o pălincă-ntoarsă de Zalău sau un vinişor regesc de Cotnari, însă n-a fost să fie. Poate la ediţia viitoare sau la coptul strugurilor. Târgul se va ţine în fiecare weekend până la 26 octombrie.

Aşa şi cu brânza de burduf păstrată în scoarţă de brad. Ca să iasă bună, trebuie să stea 12 zile la dospit. Abia apoi se frământă şi se pune în scoarţă de brad, ca să se păstreze mult timp, ne-a spus Ioan Istrate, cioban din Fundata Braşov, coborât la vale ca să arate şi altora bunătăţile preparate de mâna lui.

SURSA: www.click.ro



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor