Aruncător de grenade, în fosta ambasadă a Irakului

Aruncător de grenade, în fosta ambasadă a Irakului
Azi noapte, o echipă de poliţişti bucureşteni au fost anunţaţi de către Regia Autonomă a Protocolului de Stat că în podul fostului sediu al ambasadei Irakului a fost găsit un aruncător de grenade şi mai multe componente.

Este vorba despre un aruncător de grenade RPG 7, de fabricaţie rusă, care este folosit în special împotriva tancurilor, dar şi către ţinte umane.

RPG 7 foloseşte proiectile de 85 de milimetri, care se autodetonează la 4,5 secunde de la declanşare. Arma are o rază de acţiune de 300 de metri împotriva ţintelor mobile şi 500 de metri împotriva obiectivelor fixe.

Dispozitivul cântăreşte 6,9 kilograme, aşa că poate fi utilizat cu uşurinţă de către o singură persoană. Fiind o armă relativ simplu de folosit, poate fi manipulată chiar de către persoane neexperimentate.

Fosta clădire a ambasadei Irakului a fost preluată pentru reamenajare de către Regia Autonomă a Protocolului de Stat. Surse ale Poliţiei spun că în urmă cu 2-3 ani, în aceeaşi clădire au mai fost descoperite arme.

Poliţiştii bucureşteni fac cercetări pentru a afla provenienţa aruncătorului de grenade şi a componentelor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor