Arta din vatra satului a reînviat la Festivalul Condeierilor Plugari

Reactualizat la:
Arta din vatra satului a reînviat la Festivalul Condeierilor Plugari
Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Condeierilor Plugari a debutat astăzi la Muzeul Satului din Timișoara, cu zeci de artizani, scriitori și poeți țărani din țară. Festivalul Condeierilor Plugari încearcă să mențină vii tradițiile rurale și să încurajeze arta realizată în vatra satului.

Artiștii țărani se întâlnesc, își citesc poeziile, cântă cântece tradiționale, spun povești din vatra satului și refac vechile obiceiuri cum este șezătoarea. Manifestarea care de șapte ani reunește artiști țărani din zona de vest a ț0ării își propune să se extindă la nivel național.

“Festivalul este în creștere, , apărăm tradiția prin el, apărăm mișcarea condeierilor plugari care are o vechime de peste 100 de ani, ea s-a născut înainte de Unire ca o mișcare de rezistență împotriva dominației străine. Acești oameni de la țară minunați care cu mâinile asprite de coarnele plugului puteau să și scrie, puteau să și cânte nu au folosit calea armelor. Ei au venit cu oborul lor de pace și de dragoste și asta s-a manifestat prin cântec, prin poezie, prin tot ce ai făcut ei frumos, lucru care a ajuns și până la noi. Invitații sunt creatori populari din toată țara și condeieri plugari din Banat.

Deschiderea națională ne adună într-o familie mai mare, dorim ca mișcarea să se lărgească mai mult, să putem ajunge și în nordul Moldovei și în Oltenia, să fim în toată țara. Deocamdată suntem trei asemenea manifestări. S-a început la Deva acum o lună, astăzi la Timișoara, peste o lună va fi Festivalul de Creație Populară de la Reghin. Suntem o familie mai mare, noi aici în Banat ținem de o tradiție, de aceea ne numim condeieri plugari pentru că avem o istorie. Fenomenul condeierilor plugari este unul istoric, pentru că vorbim de condeieri plugari de acum 100 de ani și vorbim de cei de astăzi. Cei care au fost au predat mereau ștacheta generațiilor care au venit. Eu am fost un copil al lor, am crescut în mijlocul lor și mi-au făcut cinstea să îi reprezint”, a declarat Maria Mândroane, organizatoarea festivalului.

Scriitorii sunt și ei de părere că festivalul este o bună rampă de lansare, locul unde găsesc curajul și motivația necesare pentru a-și face operele cunoscute.

„De foarte mulți ani scriu, dar n-am ieșit cu ele în lume. Nu am avut curaj, până când nu am cunoscut oameni care mi-au spus cât de valoroase sunt. Acum patru ani am tipărit prima carte De pe Mureș vine-un dor, apoi TE caut copilărie, Desculță prin iarbă verde și Anii mei sunt vinovați. Scriu poezie populară în graiul meu din vatra satului. Acum am venit cu ultima carte care se numește Anii mei sunt vinovați. Am venit la acest festival să aduc cu drag poezie din vatra satului, de la malul drept al Mureșului pentru colegii noștri poeți populari. De scris, noi țăranii scriem dintotdeauna. Viața noastrăp se împletește cu natura și în comuniune cu natura scriem poezie populară. Ea este cea care ne inspiră, satul este cel care ne dă putere să putem scrie și așa cu ajutorul lui Dumnezeu și cu talent dat tot de Dumnezeu scriempoezie populară pe înțelesul tuturor, poezie simplă, dar care ne reprezintă.”, a declarat Maria Popa, poet țăran din județul Hunedoara, localitatea Brăniștea. Festivalul va continua mâine în localitatea Biled.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor