Arma gasita intr-o magazie din Jebel

De Corina Eva
Reactualizat la:
Arma gasita intr-o magazie din Jebel
În urma controlului efectuat la o societate din Jebel, într-o magazie a fost identificată o armă pentru tir sportiv, calibru 5,5 mm, despre care deţinatorul acesteia, B. Graţian, de 34 de ani, din Jebel, a declarat că a împrumutat-o de la o altă persoană din aceeaşi localitate.

Poliţistii i-au întocmit lui B. Graţian dosar penal. Tot cu dosar penal s-a ales şi Delia A, persoana de la care a fost împrumutată arma, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Reprezentantul societaţii comerciale din Jebel în magazia căruia a fost găsită arma şi un alt administrator al unei alte societaţi din Giera, au fost sancţionaţi contravenţional cu amenda de 8.000 de lei (fiecare) şi s-a dispus suspendarea activitaţii pe trei luni la ambele firme, fiind totodată confiscată şi suma de 1.797 de lei, bani proveniţi din vânzări fara emiterea bonului fiscal.

În timpul acţiunii au fost depistate şi trei femei în parcarea dintre localităţile Voiteg şi Jebel, care atrăgeau persoane în vederea practicării de raporturi sexuale contra unor sume de bani. Cele trei persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Deta, unde au fost amendate cu 1500 lei fiecare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase