Arhivele PCR vor fi desecretizate

Arhivele PCR vor fi desecretizate
BUCUREŞTI – Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că Executivul va da o ordonanţă de urgenţă pentru desecretizarea arhivelor PCR. El a spus că acest subiect a fost abordat şi în cadrul consultărilor de la Cotroceni, cu preşedintele Traian Băsescu.

Premierul a spus că în urma adoptării ordonanţei privind desecretizarea arhivelor PCR va fi creat suportul necesar pentru ca Legea lustraţiei să fie operabilă. Liderul PNL a precizat, însă, că legea nu trebuie să conţină execesele care au fost introduse la Senat.

O ordonanţă de urgenţă privind desecretizarea arhivelor PCR ar aduce clarificări în privinţa legăturilor nomenclaturii de partid cu Securitatea, în condiţiile în care activiştii de partid cu funcţii înalte aveau Securitatea în subordine. Aceste dosare nu se află la CNSAS, fiind considerate încă secrete de stat.

Pachetul de legi privind siguranţa naţională, cel care a fost mărul discordiei între PNL şi preşedinţie, pare că a fost un alt punct al discuţiilor asupra căruia a existat un acord, Tăriceanu precizând că Băsescu ar fi renunţat la multe din propriile opţiuni, cum ar fi finanţarea din alte surse decât cele bugetare a servicilor secrete.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase