Timisorenii au luat Lumina Pascala la Catedrala Mitropolitana

De C.D.T.
Invierea la Catedrala Mitropolitana
Invierea la Catedrala Mitropolitana
Centrul Timişoarei a fost animat în noaptea de Înviere, când credincioşii ortodocşi s-au adunat, mult înainte de miezul nopţii, în jurul Catedralei Mitropolitane.

Îmbrăcaţi frumos, ca la ceas de mare sărbătoare, concitadinii s-au pornit din vreme spre cel mai însemnat lăcaş de cult ortodox din Timişoara, dornici să participe, conform tradiţiei, la marele praznic al Învierii Domnului. Piaţa Victoriei a devenit neîncăpătoare după ora 24, soborul de preoţia abia reuşind să treacă printre oamenii veniţi să asiste la slujbă. Cântarea “Hristos a înviat din morţi/Cu moartea pre moarte călcând” a răsunat în noapte, aducând în sufletele oamenilor pacea, lumina şi speranţa.

Procesiunea a făcut înconjurul pieţei, iar miile de lumânări din mâinile credincioşilor au luminat feeric inima oraşului. O parte dintre ei s-au îndrepttat spre case imediat după înconjurare, alţii însă au reintrat în catedrală ca să urmărească slujba până la final şi să ia paştile. Până târziu, pe străzile oraşului au putut fi văzute grupuri de credincioşi îndreptându-se spre casă cu lumânările aprinse. Din această noapte şi până la Înălţarea Domnului, timp de 40 de zile, creştinii ortodocşi se salută cu “Hristos a înviat!” şi îşi răspund cu “Adevărat a înviat!”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

.
TION.RO

Search in

Filtrare cautari

Contacteaza-ne
Adrese utile