Ţara cea mai dură cu imigranţii

Elveţia
Elveţia
Elveţia va deveni, în curând, una dintre ţările europene cu cea mai strictă legislaţie cu privire la imigraţie şi azil. Aproape 70% dintre locuitorii ţării cantoanelor au votat duminică, în cadrul unui referendum, în favoarea introducerii unor condiţii mult mai stricte pentru acordarea statutului de imigrant legal.

Elveţienii din cele 26 de cantoane s-au pronunţat cu o majoritate covârşitoare în favoarea legii care întrece în severitate orice alt document de acest fel din Europa.

Campaniile duse de stânga politică şi de către militanţii pentru drepturile omului nu au dat rezultate. Conform noii legislaţii, doar persoanele care deţin un paşaport valabil vor putea obţine statutul de azilant în ţara Cantoanelor. Cei cărora le-a fost refuzat statutul de azilant nu vor mai beneficia de ajutor social, dar vor continua să primeasca medicamente şi alimente.

Doar persoanele care au permis de muncă vor avea garantată prezenţa pe teritoriul elveţian. Într-un vot separat, alegătorii au decis în proporţie de 67 la sută asupra diviziunii clare între imigranţii din Uniunea Europeană şi a celor din Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi a celor care nu fac parte din aceste 2 organisme. Potrivit noii legi, numai muncitorii foarte calificaţi din Norvegia şi Islanda vor putea lucra în Elveţia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !