Cei de la Aquatim spun că în aceste zile au primit mai multe sesizări prin care le-a fost semnalată lipsa presiunii şi a debitului apei în localităţile Herneacova, Ghiroda, Cenei, Checea, Gottlob, Banloc, Voiteni, Liebling şi Ciacova.
„Problema nu se limitează la aceste localităţi, ci este mai degrabă una de sezon şi apare în perioadele caniculare, când se folosesc cantităţi mari de apă potabilă pentru udatul grădinilor. În Timişoara, Aquatim poate asigura fără probleme necesarul de apă al oraşului şi comunelor periurbane, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre toate localităţile din judeţ. Aquatim a preluat unele foraje şi conducte de apă subdimensionate faţă de cerinţele actuale ale consumatorilor deserviţi. În plus, sunt localităţi în care există riscul diminuării debitului forajelor din cauza exploatării neraţionale”, spun reprezentanţii Aquatim.
Consumul mult peste medie va duce în continuare la discontinuităţi în alimentare, presiune redusă sau chiar lipsa apei, pentru toţi consumatorii branşaţi la reţeaua respectivă, indiferent că folosesc apa doar în scop menajer sau şi pentru udatul grădinilor.
Operatorul face apel la consumatori să evite udatul excesiv al grădinilor pe timpul zilei, pentru a nu prejudicia alimentarea cu apă a întregii localităţi.
Oficialii Aquatim spun că în caz contrar s-ar putea trece la furnizarea apei cu program în localităţile în care există astfel de probleme. „Unele companii de apă în ţară, un exemplu este Apa Vital Iaşi, trec la furnizarea apei cu program, în asemenea situaţii. Aceasta va deveni o măsură şi pentru Aquatim, în cazul în care locuitorii din zonele în cauză nu vor înţelege că apa este vitală pentru un confort minim de zi cu zi şi menţinerea sănătăţii populaţiei”, au conchis reprezentanţii societăţii.
Aquatim face strategie pentru a reduce risipa de apă în Timis
Citiți principiile noastre de moderare aici!