Aproape 700 de soferi amendati in doar cateva zile, in judetul Timis

De B.D.
2Comentarii
Aproape 700 de soferi amendati in doar cateva zile, in judetul Timis
Peste 200 de vitezomani au fost amendați la sfârșitul săptămânii trecute. Oamenii legii au dat, în total, aproape 700 de amenzi șoferilor indisciplinați în trafic și au reținut aproape 30 de permise de conducere. Astfel de acțiuni sunt anunțate și pentru săptămâna care tocmai a început.

Agenții de la circulație au ieșit pe principalele drumuri din județ pentru a-i prinde pe teribiliștii care nu respectă regulile de circulație și pun în pericol viața celorlalți șoferi. Cu această ocazie au fost amendați 679 de conducători auto, dintre care 210 pentru că au apăsat prea tare pedala de accelerație. Dintre aceștia, 28 de șoferi au rămas fără permisul de conducere pentru că nu au acordat prioritate pietonilor, s-au urcat băuți la volan sau nu au respectat limitele legale de viteză. Un număr de 12 teribiliști s-au ales și cu dosar penal fiind prinși la volan fără permis de conducere sau sub influența băuturilor alcoolice. Au fost retrase opt certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autoturisme cu defecţiuni tehnice.

În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

Taguri: , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor