Aproape 20 de directori de scoli din Timis au fost schimbati. Au fost numiti si peste 10 adjuncti

De Adrian Panduru
Reactualizat la:
1Comentariu
Aproape 20 de directori de scoli din Timis au fost schimbati. Au fost numiti si peste 10 adjuncti
© Tion: Aproape 20 de directori de scoli din Timis au fost schimbati. Au fost numiti si peste 10 adjuncti
Directorii de la unele școli din Timiș au fost schimbați. Este vorba de directori plini și adjuncți. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș au decis schimbarea lor până la organizarea unui concurs pentru posturi. Principalele motive ale schimbării lor sunt fie faptul că s-au pensionat, fie că directorii au cerut acest lucru (schimbarea) sau echipa aflată la conducerea școlii (director plus directori adjuncți) nu a funcționat bine împreună. Au fost și motive, foarte puține, unde s-a considerat că o schimbare ar aduce un bine școlii…

Numirea noilor directori este valabilă până la un nou concurs, nu mai târziu de finalul anului școlar 2016-2017. Conform legii, directorii de școală trebuie să fie reconfirmați (renumiți) în fiecare an, dacă ei nu ocupă postul prin concurs. În fiecare an, la propunerea inspectorului școlar general, consiliul de administrație dă avizul directorilor. Sunt situații în care directorii s-au pensionat sau nu și-au mai dorit acest lucru – să fie în fruntea școlilor. În Timiș au fost schimbați 31 de directori și directori adjuncți – 19 directori plini și 12 adjuncți.

Astfel, în Timiș, sunt trei directori din anul școlar 2015 – 2016 care se pensionează începând cu 1 septembrie 2016. Este vorba de directorii de la Colegiul Național Coriolan Brediceanu, Școala Gimnazială Ghilad și Școala Gimnazială Beba Veche.

O altă categorie de directori schimbați sunt cei care au comunicat, în scris, dorința lor de a nu li se mai prelungi detașarea în interesul învățământului pentru funcția de conducere în anul școlar 2016-2017, invocând motive personale. Aceștia sunt nouă la număr: cei de la Școala Gimnazială Parța, Școala Gimnazială Șag, Liceul Teoretic Periam, Liceul Pedagogic „ Carmen Sylva” Timișoara, Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” Lovrin, Școala Gimnazială nr. 1 Timișoara, Școala Gimnazială Dudeștii Noi, Școala Gimnazială Sacoșu Turcesc, Școala Gimnazială Săcălaz.

Sunt și instituții de învățământ pentru care, din motive întemeiate, bazate pe o analiză clară, Inspectorul Școlar General a propus Consiliului de administrație emiterea avizului pentru numirea în funcții de conducere a  unor noi conducători de instituții. Aici sunt patru cazuri, la Colegiul Tehnic Valeriu Braniște Lugoj, Liceul Tehnologic „ Petre Mitroi” Biled, Școala Gimnazială Moravița, Școala Gimnazială Pietroasa.

Este și o școală unde actualul director va ocupa funcția de director adjunct într-o altă unitate: Școala Gimnazială nr. 4 Lugoj.

Există și un caz într-o unitate de învățământ unde, anul trecut, din motive personale ce impuneau retragerea temporară, directorul a optat pentru a nu-și continua activitatea, solicitând, pentru anul școlar viitor, revenirea pe funcție. Aici este vorba de directorul de la Școala Gimnazială de muzică „ Filaret Barbu” Lugoj.

Exisită și o unitate de învățământ în Timiș unde directorul s-a transferat cu catedra în alt județ și s-a impus numirea unei alte persoane. Este cazul Grădiniței cu program prelungit Jimbolia.

Au fost schimbați și directori adjuncți în Timiș.

Directorii adjuncți care au comunicat, în scris, dorința lor de a nu li se mai prelungi detașarea în interesul învățământului pentru funcția de conducere în anul școlar 2016-2017, invocând motive personale sunt trei, la Liceul Teoretic Bartok Bela, Liceul Teoretic Periam, Școala Gimnazială nr. 27 Timișoara.

Sunt și instituții de învățământ pentru care, din motive întemeiate, bazate pe o analiză clară, Inspectorul Școlar General, la propunerea sau cu acordul directorului a propus Consiliului de administrație emiterea avizului pentru numirea în funcții de conducere a  unor noi oameni. Aici sunt șase cazuri: la Școala Gimnazială Teremia Mare, Liceul Tehnologic Deta, Liceul Tehnologic „ Petre Mitroi” Biled, Liceul Tehnologic Transporturi Auto Timișoara, Liceul cu Program Sportiv Banatul, Liceul Teoretic Dudeștii Vechi.

Sunt și unități de învățământ unde, datorită numărului de clase, s-a impus crearea în organigramă a unui post de director adjunct. Sunt două cazuri, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Păunescu” Recaș și Școala Gimnazială Satchinez.

Există și o școală unde actualul director adjunct va ocupa funcția de director. Este vorba de Școala Gimnazială Săcălaz.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor