Apel către oameni: donați sânge, sunt mulți semeni care au urgent nevoie de ajutor

De Otilia Șandor
Reactualizat la:
Apel către oameni: donați sânge, sunt mulți semeni care au urgent nevoie de ajutor
© FOTO: Centrul de Transfuzie Sanguină
Mergeți să donați sânge! Înainte de donare, hidratați-vă și mâncați un pic!

Băiatul accidentat sâmbătă are în continuare nevoie de sânge. Fratele unei asistente medicale de excepție e în stare gravă și are nevoie de sânge. Ungur Sorin e internat la Spitalul Clinic Județean Oradea, secția ATI. Bihorenii sunt rugați să meargă să doneze sânge și să precizeze pentru cine anume doresc să doneze. De reținut că nu contează grupa sanguină, astfel că oricine poate dona și deci, cel puțin teoretic, ar trebui să fie șanse mai mai mari pentru un număr sporit de donatori.

Hidratare și alimentație!

Jurnal bihorean&Bihon informează din nou despre modalitatea și condițiile donării, informații publice, preluate de altfel din sursa cea mai sigură – site-ul Centrului de Transfuzii Oradea.

Din start, trebuie știut că mitul potrivit căruia nu se mănâncă și nu se bea nimic înainte de donare e cât se poate de fals și nesănătos.

Astfel, medicii de la Centrul de Transfuzii transmit că se poate bea apă, cafea sau ceai: „Este indicat să veniți foarte bine HIDRATAȚI!. Se poate consuma o felie de pȃine prăjită sau biscuiți”.

În schimb, înainte de donare: „NU se fumează cel puțin 2 ore înainte şi după donare (recomandăm să nu se fumeze deloc în ziua donării, pentru asigurarea confortului fizic și psihic post-donare)”.

Trusa utilizată pentru fiecare donare este sterilă şi de unică folosinţă și, spun medicii, este exclus orice tip de contaminare.
La o donare se recoltează 410-450 ml de sânge, iar cantitatea lipsă se reface ca și volum în câteva ore (în funcție de volumul de lichide ingerat post-donare) și din punct de vedere biologic în 2 săptămâni.

Donatorii de afereză, cei care stau pe aparatul de afereză, procedeu care durează 45 de minute, donatorii care sunt chemați de acasă (în cazul în care este lipsă de o anumită grupă de sânge) au prioritate, la fel și cadrele medicale.

După donare, voluntarul rămâne în poziție orizontală ȋn scaunul de donare între 5 – 10 minute, iar în ziua donării donatorul trebuie să consume multe lichide necarbogazoase și să evite eforturile fizice intense/comportament de risc (alcool, tutun).

În condiții de maximă protecție, la individul aflat în stare fizică și psihică bună, numărul de donări este, pentru bărbați, de 4 – 5 ori de an (minim de 70 de zile ȋntre 2 donări), iar pentru femei de 3 – 4 ori pe an (minim de 90 de zile între 2 donări).

Cum și unde poți dona?

Donarea de sânge se poate face la sediul Centrului de Transfuzie Oradea (str. Louis Pasteur – 30, în fiecare zi de lucru, de luni până vineri inclusiv, între orele 7:30 – 11:30), în cadrul colectei mobile programate și postate cu 7 zile înainte de acțiune (Oradea, Salonta, Marghita, Beiuș, Valea lui Mihai, Nucet) – tel/fax Centrul de Transfuzie Sanguină: 0259 434752.

De reținut că pe perioada donării Centrul de Transfuzie Sanguină pune la dispoziția donatorilor de sânge 20 de locuri de parcare, aflate în spatele instituției.

Medicii de la Transfuzii cred că gestul donării de sânge completează personalitatea fiecăruia dintre noi, dovedind empatie, dăruire și dragoste.

Cine poate dona?

Persoana care dorește să doneze trebuie să fie într-o stare bună fizică și mentală, să fie echilibrat, motivat de importanța gestului donării de sânge (gest voluntar și neremunerat):

  • prezentarea cărtii de identitate
  • vârsta: 18 – 60 de ani
  • persoanele peste 50 de ani care doresc să devină donatori de sânge să se prezinte cu o adeverință de la medicul de familie că nu suferă de boli cronice și neuropsihice
  • greutate minimă: 50 de kg atât la femei cât și la bărbați
  • să nu fi consumat alcool, grăsimi cu 24 de ore înainte de recoltare
  • să fie școlarizat, cu un nivel de igienă corespunzător prezentării ȋntr-o instituție medicală
  • să consume multe lichide (fără gaz) cu o zi ȋnainte și ȋn ziua donării de sȃnge (pentru hidratare) și să aibă tensiunea sistolică între 110 si 180 mmHg
  • femeile să nu fie însărcinate, să nu alăpteze, să nu fie în timpul ciclului menstrual
  • să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale, tatuaje
  • să treacă 1 lună de la ultima vizită stomatologică
  • să nu fi suferit de: TBC, sifilis, malarie, ulcer, diabet zaharat decompensat, boli de inimă, epilepsie, boli de piele, bruceloză, miopie (-) 6 dioptrii
  • la schimbarea partenerului sexual, pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexuală este obligatoriu actul sexual protejat minim 6 luni (prezervativ)
  • se va completa fișa si chestionarul (date confidențiale) – este esențial ca răspunsurile să fie corecte, oneste, cu menționarea oricărui eveniment pre-donare se va determina nivelul hemoglobinei și selectiv a transaminazelor și glicemiei și se va efectua un examen medical (puls, tensiune) după care se va face indicația de donare de sânge, de către medic
  • comportamentul donatorului trebuie să fie echilibrat, politicos și să respecte toate indicațiile primite de la echipa medicală de-a lungul procedurii lipsa de onestitate în completarea întrebărilor din chestionar, duce la excluderea definitivă a donatorului.

Ce avantaje are donarea de sânge?

Și donatorii au avantaje chiar pe termen lung:

  • pentru validarea unității de sȃnge donate, sunt efectuate următoarele analize: grup sanguin OAB/Rh(D), subgrupe A/AB, fenotipare Rh/Kell, hemoglobina, probe hepatice (ALT), teste pentru hepatita B, C, pentru HIV, HTLV, sifilis, (rezultatele testelor se eliberează la cerere și sunt confidentiale!!)
  • la donatorul care donează mai mult de 2 ori pe an, se efectuează controlul periodic (un panel extins de analize hematologice și biochimice)
  • monitorizarea stării de sănătate prin evaluarea clinică și de laborator cu ocazia fiecărei donări ȋnregistrarea ȋn Registrul Național al Potențialilor Donatori de celule Stem
  • 1 zi liberă (ziua donării – în cazul angajaţilor cu carte de muncă)
  • atribuite (la cerere) 7 tichete valorice, ca o recompensă biologică
  • reducere de 50% pe mijloacele de transport în comun pentru 30 de zile, pentru persoanele cu domiciliul in Oradea (pentru eliberare vă rugăm să aduceți copie xerox dupa buletin), iar pentru persoanele ce au domiciliul în afara municipiului Oradea se decontează biletele de transport în comun
  • satisfacția gestului altruist
  • regenerarea sângelui induce o stare de bine fizic si mental cu totul aparte (intervalul de timp este de ordinul zilelor)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor