Apartament nupţial special pentru deţinuţii îndrăgostiţi

Apartament nupţial special pentru deţinuţii îndrăgostiţi
JILAVA – Sfârşit de săptămână de miere pentru un cuplu proaspăt căsătorit din Penitenciarul Bucureşti-Jilava. Deoarece noile reglementări în domeniu prevăd şi momente intime între deţinuţi şi miresele lor, conducerea închisorii le-a pus la dispoziţie un apartament nupţial pentru 48 de ore.

La acest lucru, cei doi îndrăgostiţi au dreptul doar o dată în viaţă. Apoi, ei pot beneficia de câte două ore de intimitate pe lună.

Elena şi George sunt un cuplu de şapte ani. Au doi copii împreună, dar nu apucaseră să se căsătorească. Acum ei au spus Da în închisoare. Ca atare, penitenciarul le-a pus la dispoziţie apartamentul nupţial pentru un întreg sfârşit de săptămână, fără să fie deranjaţi de personalul închisorii.

George a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru tâlhărie, faptă pe care susţine că nu a comis-o el. Din pedeapsă a ispăşit un an.

Administraţia penitenciarului susţine că deţinuţii care sunt deja căsătoriţi de cel puţin un an beneficiază de vizite intime ale soţiilor, câte două ore o dată la trei luni, dar să nu fi avut abateri disciplinare. De când a intrat în vigoare noul regulament privind executarea pedepselor, numărul cererilor pentru astfel de momente a crescut simţitor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor